Rugby Superliga – 18 CSM Bucureşti – “U” Cluj 57 – 14 (26 – 0)

Speranţele “U” Cluj se leagă de semifinalele din play – out

Rezultatelele etapei a 18-a, play-off : CSM Baia Mare – Farul 29 – 20; play – out : CSM Bucureşti – “U” Cluj 57 – 14, Dinamo – Poli Iaşi 49 – 24 * clasament play – out : 5. Dinamo – 17p/3pb, 6. CSM Bucureşti – 17p/3pb, 7. “U” Cluj – 5p/1pb, 8. Poli Iaşi – 0p * etapa a 19-a, 15, 16 septembrie : play – out : CSM Bucureşti – Poli Iaşi/15 septembrie, “U” Cluj – Dinamo/16 septembrie

Lucrurile în play – out, locurile 5 – 8, sînt cam de mult aşezate în matca lor. Cum am aniticpat, locurile 5 şi 6 sînt ale celor două team-uri bucureştene, Dinamo şi CSM, nu mai contează nici ordinea între ele. Contează ce va fi pentru “U” Cluj. Contează deoarece semifinalele – 29 septmebrie; 5 – 8, 6 – 7 – se desfăşoară într-o singură manşă, pe terenul celei mai bine clasate. Pentru univeristarii clujeni ambele variante sînt păguboase, greu de crezut că vom învinge Dinamo sau CSM-ul la Bucureşti. Este adevărat, “U” Cluj a reuşit atît în sezonul regulat, cît şi în cel al play-out-ului, cîteva partide bune în compania celor două bucureştene, fără victorie însă. Ar fi o adevărată lovitură să reuşească acuma, noi ne-o dorim şi le-o dorim, păstrînd proporţiile realităţii din teren. Dinamo şi CSM au loturi cu jucători experimentaţi, sînt echipe omogene, cu un desen tactic bine definit, cu o forţă a pachetului de înaintarea de luat în seamă. Trebuie să abordăm partida din semifinale cu multă ambiţie şi motivare, poate studenţii clujeni vor da lovitura. O victorie la Bucureşti, indiferent pe care teren, înseamnă rămînerea în Superligă !

În partida CSM – “U” de sîmbătă, 8 septembrie, punctele clujenilor au fost reuşite de Martac (2e) şi Uţiu (2tr).

Four Nations Rugby Championship – 3

Australia, performera etapei

Rezultate înregistrate sîmbătă, 8 septembrie : Noua Zeelandă – Argentina 21 – 5 (6-5), Australia – Africa de Sud 26 – 19 (6-13) * clasament – 3 : Noua Zeelandă – 12p, Africa de Sud – 7, Australia – 4, Argentina – 2 * etapa a 4-a, 15 septembrie : Australia – Argentina, Noua Zeelandă – Africa de Sud

Se strîng rîndurile în Four Nations. Graţie victoriei la capătul unei partide extrem de spectaculoase, Australia urcă pe locul 3, loc pe care-l poate îmbunătăţi dacă trece peste o săptămînă, şi de Argentina. Numai că… Argentina a făcut un meci bun în Noua Zeelandă, a rezistat 62 de minute, a fost aproape de un rezultat bun, fatidicul minut 62 schimbînd soarta şi rezultatul final.

Urmează un retur de foc în rugbiul echipelor clasate în primele 8 locuri IRB (Noua Zeelandă – 1, Australia – 2, Africa de Sud – 3, Argentina – 8), mi+este greu să anticipez cîştigătoarea ediţiei 2012.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare