Rugby: “Stejarii’’ renunţă la tricouri, în scopuri caritabile

Federaţia Română de Rugby va edita un calendar pentru anul 2012, cu jucători ai echipei naţionale în posturi inedite, iar încasările vor fi donate în scopuri caritabile. Astfel, 12 dintre cei mai buni jucători de rugby ai României renunţă la tricouri şi pozează pentru Calendarul anului 2012. ‘’Ne dorim să facem ceva decent şi nu provocator sau vulgar. Acest tip de calendar se realizează în diferite ţări de ani buni. Nu inventăm nimic, ci facem, pentru prima data, în România un astfel de calendar. Nu va fi ceva comercial, ci o facem în scop pur caritabil. Calendarul va avea o ediţie limitată, toate încasările urmînd a ajunge la organizaţia ‘Salvaţi Copiii’’’, a declarat Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby. După cum informează site-ul oficial al clubului al federaţiei române de specialitate, citat de Agerpres, Valentin Calafeteanu, Daniel Carpo, Adrian Bărbuliceanu sau Mădălin Lemnaru sînt doar cîţiva din jucătorii care vor fi modele în acest calendar.

Dumitraş, Tincu şi Apjok, antrenori interimari la naţionala României
Biroul Federal al Federaţiei Române de Rugby (FRR) a numit o echipă tehnică interimară pentru prima reprezentativă, formată din Haralambie Dumitraş, Marius Tincu, antrenori cu înaintarea, şi Eugen Apjok, antrenor cu linia de treisferturi, anunţă site-ul FRR.
La recomandarea IRB, staff-ul va fi completat cu un director tehnic şi un antrenor, ambii străini, FRR analizînd mai multe CV-uri ale unor antrenori reputaţi pentru aceste poziţii.
Staff-ul echipei naţionale de U18 va fi compus din directorul tehnic Marin Moţ, Constantin Merşoiu – antrenor cu înaintarea – şi Bogdan Munteanu – antrenor cu linia de treisferturi. Membrii Biroului Federal au respins propunerea de ridicare a amenzii dictate împotriva clubului CSU Cluj-Napoca, dar a fost agreată posibilitatea eşalonării sumei de 10.000 euro pe durata anului 2012.
Biroul Federal a respins, de asemenea, propunerea venită din partea Comisiei Tehnice de Seniori care se referea la mărirea (dublarea) baremurilor de arbitraj pentru SuperLigă.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare