Românii sînt tot mai ameninţaţi de sărăcie

România ar putea trece pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte riscul de sărăcie sau excluziune socială, dacă rezultatele oficiale ale recensămîntului confirmă scăderea populaţiei la circa 19 milioane de persoane, în condiţiile în care aproximativ nouă milioane de români se află în această situaţie.

Potrivit studiului „România în contextul Agendei UE 2020 – locuri de muncă mai multe şi mai bune într-o economie bazată pe cunoaştere”, lansat de Blocul Naţional Sindical (BNS), 8,89 de milioane de români se află în situaţii de risc de sărăcie sau excluziune socială, ceea ce înseamnă 41% din populaţie raportat la populaţia totală din 2002 sau de 46%, raportat la o populaţie de circa 19 milioane de persoane, cît indică datele ultimului recensămînt.
Cu un procent de 41%, România se situează acum pe locul 2 în ce priveşte riscul de sărăcie sau excluziune socială (după Bulgaria, cu 42%), însă va ocupa locul 1 odată ce vor fi făcute publice rezultatele oficiale ale recensămîntului populaţiei. Raportul a subliniat că România nu a făcut progrese semnificative în vederea reducerii ratei sărăciei, adoptarea politicilor economice în sensul sprijinirii celor cu venituri fixe – (respectiv, indexarea salariilor), dar şi a categoriilor vulnerabile ale populaţiei, aceasta fiind principala măsură pentru persoanele aflate în risc de sărăcie.
Referitor la reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, UE are ca obiectiv o ţintă de 25%, respectiv 20 de milioane, în timp ce România şi-a propus un obiectiv de 15%, adică o scădere pînă în 2020 cu 580.000 a numărului de persoane aflate în această situaţie, faţă de 2008.

Nici în ceea ce priveşte rata de ocupare a forţei de muncă, România nu stă mai bine. Ţinta UE la rata de ocupare a populaţiei de 20 – 64 de ani este de 75%, iar România şi-a propus 70%.

Nici la învăţămînt nu stăm chiar bine
Şi la capitolul părăsirii timpurii a sistemului educaţional, unde România îşi propune o rată de 11,3%, se înregistrează o evoluţie divergentă nu tocmai îmbucurătoare. Dacă, în 2007, această rată era de 13,9%, criza a dus la o amplificare a abandonului şcolar, iar România s-a îndepărtat şi de acest obiectiv. Astfel, în 2010 s-a ajuns la nivelul de 18,4%, iar în 2011 s-a constatat o uşoară domolire, pînă la 17,5%. Lipsa unui grad adecvat de educaţie are un efect puternic asupra şomajului, similar cu cel al lipsei de experienţă. Pentru unele sectoare şi pentru anumite locuri de muncă, experienţa are mai multă valoare decît educaţia, dar în alte domenii este invers. Persoanele cu un nivel scăzut de educaţie au o tendinţă mai puternică spre lipsa de ocupare, ceea ce, pe termen lung, va conduce la o durată lărgită a şomajului în acest segment.
Singurul obiectiv pe care România ar putea să-l îndeplinească pînă în 2015 este ponderea populaţiei cu vîrsta între 30 – 34 de ani care a absolvit o formă de educaţie terţiară. Însă, absolvirea într-o mai mare măsură a unei instituţii de învăţămînt superior este motivată mai degrabă de uşurinţa accesului la o astfel de formă de învăţămînt, decît de nevoia efectivă de locuri de muncă pentru absolvenţii de învăţămînt superior.
Concluzia generală a studiului este că România se afla departe de ţintele asumate pentru unele domenii cheie precum cercetare şi dezvoltare, educaţie, rata angajării sau reducerea sărăciei, iar unele dintre datele statistice sunt cel puţin îngrijorătoare.