Piața auto a crescut în septembrie

Piaţa auto românească s-a situat pe locul al 17-lea în Uniunea Europeană, după numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din primele 9 luni ale anului, și a înregistrat în septembrie una dintre cele mai puternice creşteri din Europa.

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a scăzut cu 7,8% în primele 9 luni ale anului, la 57.455 de unităţi, în timp ce, în luna septembrie, indicatorul a crescut cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 8.435 de maşini. Conform datelor prezentate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), piaţa auto românească a înregistrat în septembrie a cincea creştere din UE, însă cele patru pieţe cu cele mai puternice evoluţii, Letonia, Lituania, Estonia şi Bulgaria au avut înmatriculări de sub 2.000 de autoturisme fiecare în perioada analizată.

După primele 9 luni ale anului trecut, piaţa autohtonă era tot pe locul al 17-lea în UE după numărul înmatriculărilor de autoturisme noi şi a încheiat 2010 pe locul 18.

Dacia se vinde mai greu în Europa

În Uniunea Europeană, numărul înmatriculărilor de automobile noi a scăzut cu 1,1% în primele 9 luni, la 10,122 milioane de unităţi, dar a crescut cu 0,7% în septembrie, la 1,232 milioane de unități. Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, a înregistrat o creştere de 10,8% în primele 9 luni, la 2,4 milioane de maşini noi înmatriculate. Cota de piaţă a Dacia în UE a scăzut uşor în primele 9 luni, la 1,8%, de la 1,9% în aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce numărul înmatriculărilor de autoturisme noi produse de companie a coborît cu 7%, de la 193.354 la 179.849. În septembrie, înregistrările Dacia în UE au urcat cu 16%, de la 15.431 la 17.901, cota de piaţă a constructorului român, membru al grupului Renault, crescînd de la 1,3% la 1,5%. Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi produse de grupul Renault a scăzut cu 9,2% în primele 9 luni, la de la 1,057 milioane la 960.285 de unităţi, în timp ce, în luna septembrie, concernul francez a înregistrat 108.405 înmatriculări, în urcare cu 1,5% de la 106.736 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre marile grupuri auto, BMW şi Volkswagen au înregistrat cele mai puternice creşteri în primele 9 luni în UE, de 10,6%, respectiv 7,9%. PSA Peugeot-Citroen a înregistrat o scădere de 7,7%, iar Ford de 4,8%. Fiat a scăzut cu 12%, Toyota a coborît cu 8,9%, iar Daimler (Mercedes-Benz) a înregistrat o creştere de 1,4%.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare