Românii au cel mai lung program de lucru din Europa

Deşi la capitolul venituri românii se situează pe ultimele locuri din Europa, ei ocupă prima poziţie la numărul de ore lucrate pe săptămînă, avînd şi cele mai puţine zile libere şi cele mai scurte concedii din UE.

 Angajaţii cu normă întreagă din România au avut anul trecut cea mai lungă săptămînă de lucru din Uniunea Europeană (UE), de 41,3 ore în medie, la fel ca în 2010, în timp ce la zile libere în sărbători legale au fost ultimii, iar la zile de concediu plătit au ocupat penultima poziţie la nivel european. Media săptămînii de lucru este, în UE, de 39,7 ore, iar în zona euro de 39,5 ore. Orele lucrate se referă doar la locul de muncă principal, excluzînd o a doua slujbă sau activităţi part-time.

În clasamentul orelor lucrate, România este urmată de Luxemburg (40,7 ore), Germania (40,6 ore), Estonia şi Marea Britanie (ambele 40,5), Austria şi Bulgaria (ambele 40,3), Cehia şi Polonia (ambele 40,2), potrivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound). La polul opus se situează angajaţii din Finlanda, cu 37,8 ore, care lucrează cu 3,5 ore pe săptămînă sau cu 4,5 săptămâni pe an mai puţin decât românii.

Programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore pe săptămână în România, maxim în UE, şi la fel ca în Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Grecia, Luxemburg şi Malta. Francezii se menţin pe ultimul loc în UE, cu 35,6 ore, la fel ca în raportul pentru anul 2010.

 Românii au concedii scurte

România se situează pe penultima poziţie în UE la concediul mediu anual plătit, cu 21 de zile. Pe ultima poziţie, cu cîte 20 de zile, se află zece ţări, majoritatea din Europa de Est, respectiv Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Cipru şi Belgia. Germanii, francezii şi danezii au avut anul trecut cele mai lungi concedii, de cîte 30 de zile.

Angajaţii din România au avut anul trecut şi cele mai puţine zile libere de sărbători legale (se exclud sărbătorile libere care cad duminica), numai 6, la egalitate cu Olanda, care în 2010 a avut 5 yile libere. Restul ţărilor în care angajaţii au un concediu plătit de numai 20 de zile au între 7 şi 12 zile libere de sărbători legale.

Spania are cele mai multe zile libere de sărbători legale (14) şi este urmată de Malta şi Slovacia (fiecare cu cîte 12 zile libere).

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare