Riscurile de top ale anului 2012

Foreign Policy

1- Sfîrşitul erei 9/11 – A fost un truism al globalizării: economia conduce pieţele, iar securitatea naţională conduce geopolitica. Nu mai este aşa. Ca urmare a crizei financiare din 2008, a uciderii lui Osama bin Laden, a retragerii trupelor americane din Irak şi unei date de sfîrşit pentru războiul din Afganistan, politica şi economia se vor suprapune aproape în întregime în 2012. Oficialii politici din întreaga lume îşi vor face griji în principal privind riscurile economice – criza din zona euro, puterea de recuperare a SUA şi rolul evolutiv al Chinei în economia mondială în 2012.

În SUA s-a creat momentul Hillary Clinton în politica externă. Secretarul de stat a dezvoltat o doctrină întemeiată pe diplomaţia economică şi o orientare a priorităţii spre Asia, în pofida instabilităţii continue din Orientul Mijlociu. Asia este motorul creşterii economice globale şi totodată locul unde credibilitatea pe termen lung a angajamentelor SUA se confruntă cu cea mai mare potenţială provocare din partea competitorului China.

Aşa cum economia conduce geopolitica, politica se deplasează acum spre pieţe mai mult ca oricînd. Numai pe pieţele emergente a fost politica motorul economic primar, dar acum acest lucru nu mai este valabil, din trei motive: 1) pieţele emergente sînt în prezent principalele motoare ale creşterii economice globale; 2) statele dezvoltate sînt în criză structurală, iar deciziile politice sînt un factor determinant tot mai important al traiectoriilor lor economice pentru prima dată de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial; 3) o reechilibrare generală se impune între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Cît de repede şi cu cît succes are loc acest lucru este în primul rînd o chestiune de voinţă şi capacitate politică.

2. G-Zero şi Orientul Mijlociu – Incapacitatea/refuzul marilor puteri de a consolida echilibrul de forţă al regiunii va genera turbulenţe mai mari în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, în contextul în care tensiunile nerezolvate religioase, sectare şi etnice ameninţă cu şi mai multe turbulenţe. Lipsa unui cadru viabil de securitate regională, protestele continue, autocraţiile expuse riscului şi provocările enorme cu care se confruntă noile regimuri democratice vor creşte potenţialul de turbulenţe. Avînd în vedere că această dinamică se întîlneşte în Siria, Egipt, Irak, Libia, Yemen şi Bahrein, greii regionali – Arabia Saudita, Iran şi Turcia – vor genera fricţiuni deoarece luptă pentru influenţă.

SUA se află în postura de a avea o influenţă regională redusă radical. Niciun jucător important din afara regiunii nu va umple acest vid. Intervenţia NATO în Libia nu este un precedent, ci sfîrşitul unei ere.

3. Zona Euro: suişuri şi coborîşuri – Cel mai mare risc pentru Europa în 2012 nu este fragmentarea sau dezintegrarea, ci “incrementalismul reactiv”, care ar putea scăpa de sub controlul oficialilor politici. Aceasta înseamnă că criza din zona euro trebuie să fie rezolvată rapid pentru a evita colapsul proiectului european, dar politicienii-cheie din Europa nu văd lucrurile în acest fel. Formula Merkel va asigura că incertitudinea şi volatilitatea, care au caracterizat investiţiile şi mediul economic mai larg în 2011, vor continua şi în 2012.

Ca urmare, orientarea graduală spre o soluţie durabilă, atît pentru un plan de salvare final, cît şi pentru uniunea fiscală, va fi mai dificilă, mai costisitoare şi mai puţin optimă atunci cînd va fi realizată în final.

Va fi mai dificilă, deoarece probabilitatea unei recesiuni europene va face mai greu să se obţină aprobarea acestor planuri de către parlamente sau alegători. Va fi mai scumpă, deoarece următoarea rundă a reformei se va extinde cu mult dincolo de bailout-urile necesare pentru a salva Grecia, Portugalia şi Irlanda. Va fi mai puţin optimă, deoarece abordarea actuală, care privilegiază austeritatea fiscală mai presus de toate şi transformă cerinţele fiscale în teste de corectitudine morală, va asigura persistenţa turbulenţelor politice, neîncrederea între nucleu şi periferie, o contracţie a creşterii şi deteriorarea gravă în continuare a pieţei şi încrederii corporative.

4. SUA: imediat după alegeri – După numărarea voturilor în noiembrie, congresmenii vor lua decizii privind 5 trilioane de dolari impozitare şi economii pe care trebuie să le ia în ultimele nouă săptămîni ale anului. Investitorii se confruntă cu incertitudinea cu privire la taxele lor şi contractele guvernamentale, precum şi cu privire la impactul mai larg al opţiunilor legislatorilor asupra creşterii economice.

5. Coreea de Nord: implozie sau explozie – Cel mai opac stat nuclear din lume intră într-un an de incertitudine, în contextul în care lupta pentru putere şi influenţă în cadrul regimului se intensifică. Colapsul Coreii de Nord este cea mai probabilă cale de a aduce soldaţii americani şi chinezi faţă în faţă într-un mediu de securitate imprevizibil şi periculos. De aceea, tocmai incapacitatea unor outsideri de a evalua ceea ce se întîmplă cu adevărat în Coreea de Nord generează atît de mult risc acolo.

În cel mai rău scenariu de colaps rapid al guvernului, forţele SUA şi Coreii de Sud se vor deplasa spre nord pentru a securiza locaţiile nucleare ale Coreii de Nord, în timp ce China va trimite probabil forţe de-a lungul rîului Yalu pentru a bloca valul de refugiaţi şi a restabili securitatea de bază, creînd un potenţial neintenţionat de conflict în absenţa unei planificări comune de urgenţă SUA-China.

6 – Pakistan: turbulenţe, efect indirect – Sfîrşitul erei 9/11 ameninţă cu neglijarea altor locuri fierbinţi şi niciunul nu este mai incendiar ca Pakistanul, o putere marcată de plaga terorismului, înarmată nuclear, împovărată cu un guvern civil nepopular, o armată care se amestecă, judecători motivaţi politic şi un mediu de securitate tot mai periculos. Retragerea aşteptată a mii de trupe americane din Afganistan în acest an va alimenta competiţia regională pentru o nouă influenţă.

7. China: tensiuni regionale – Accentul recent pus de administraţia Obama asupra Asiei va încuraja vecinii Chinei să adopte poziţii mai ferme faţă de Beijing. Naţionalismul crescînd din China, tranziţia sa politică în curs, precum şi refuzul conducerii – poate incapacitatea – de a rezolva dezbaterile interne privind rolul ţării în lume sugerează că este foarte probabil ca Beijingul să se confrunte cu o provocare în următoarele luni, atît privind forţa economică cît şi navală.

8. Egipt: o tranziţie în dificultate – Egiptul se confruntă cu riscul dezintegrării politice în acest an în contextul în care se intensifică animozităţile dintre armată şi forţele politice civile, atît islamiste cît şi seculare. Stabilitatea Egiptului, redresarea sa economică şi influenţa sa regională mai largă vor avea de suferit.

9. Africa de Sud: populismul ascendent – Lupta pentru conducerea Congresului Naţional African de guvernămînt va încetini ritmul atît al creşterii politice, cît şi economice, într-un moment în care criza din zona euro cîntăreşte deja greu asupra comerţului şi monedei Africii de Sud.

10. Venezuela: alegeri fără victorie – Evenimentul politic major din acest an este scrutinul prezidenţial din octombrie, în care este probabil ca Hugo Chavez, în cazul în care va fi destul de sănătos pentru o campanie viguroasă, să cîştige strîns. Dar perspectivele privind stabilitatea economică şi politică sînt rele, indiferent care va fi rezultatul alegerilor. În cazul în care Chavez moare sau abandonează cursa, fisurile adînci dintre mişcarea chavistă şi opoziţie ar putea alimenta violenţa.

Patru evenimente majore despre care nu se crede că se vor întîmpla în 2012:

Efecte secundare ale tranziţiilor politice din 2012 – În 2012 vor exista tranziţii politice în SUA, China, Rusia şi Franţa, ţări care reprezintă împreună aproape jumătate din PIB-ul global şi patru cincimi din Consiliul de Securitate al ONU. Dar în mod surprinzător există puţină miză pentru geopolitică şi economia globală.

Dezmembrarea zonei euro – Acesta este, probabil, riscul cel mai supraevaluat al anului 2012. Voinţa politică de a menţine zona euro rămîne puternică în rîndul tuturor partidelor politice majore din nucleul statelor din zona euro, aproape peste tot la periferia europeană şi, la fel de important, printre eurocraţii din birocraţia europeană în continuă creştere. Totodată, nu există un mecanism politic eficient pentru o dezmembrare a zonei euro.

China, de la expansiune la recesiune – Există semne de creştere supraîncălzită în China, dar statul deţine instrumentele şi resursele pentru a gestiona problemele pe termen scurt şi va face tot posibilul să prevină o încetinire gravă, mai ales în timpul unei tranziţii politice majore.

Apocalipsa mayaşă – Pur şi simplu nu se întîmplă.