Revoluţionarea echipamentului individual al soldatului american

 AFP

Carabina M4 rămîne instrumentul de bază al infanteristului american, dar restul echipamentului îi conferă aerul unui “inspector gadget” în versiune de războinic: soldatul este echipat în total cu 73 de articole, de la haine la aparatele care-i permit o mai bună cunoaştere a situaţiei în teren, în funcţie de arma de care aparţine.

Unele elemente permit o mai bună protecţie a soldatului, ca de exemplu vesta antiglonţ prevăzută cu straturi suplimentare de protecţie încă din 2004. Dar din cauza minelor artizanale folosite de insurgenţi, care sînt cauza morţii a peste jumătate din numărul soldaţilor americani decedaţi în Afganistan, a fost necesar să se pună la punct noi dispozitive de protecţie.

În cursul următoarelor două luni, “zeci de mii de dispozitive pentru protejarea zonei pelviene” vor fi trimise în Afganistan. Este vorba de un fel de “bikini” în culori de camuflaj, făcut din fibre sintetice numite “kevlar”, care se poartă deasupra pantalonului, dar şi de o lenjerie intimă, din acelaşi material, care poate opri sau diminua efectele bucăţilor mici de schije sau de pămînt rezultate din explozii.

Un alt tip de răni des întîlnite în Afganistan şi Irak sînt traumatismele craniene. În consecinţă, o parte din căştile soldaţilor sînt prevăzute cu senzori care măsoară forţa unei explozii. Cînd un soldat este victima unei bombe artizanale, se vor putea imediat descărca datele din casca sa pentru a stabili tipul impactului şi a ajuta astfel echipa de sanitari să determine în ce măsură a fost afectat creierul”.

Un alt dispozitiv le va permite soldaţilor să determine unde sînt ascunşi trăgători, la ce distanţă şi direcţia de tragere: “detectorul individual de focuri de armă (IGD)”. Circa 5.000 de asemenea dispozitive sînt deja în zonele de lupte.
Pentru luptele de noapte, soldaţii au la dispoziţie ochelarii cu viziune nocturnă de ultima generaţie, care permit, de asemenea, depistarea combatanţilor duşmani datorită căldurii degajate de corpul lor.

În curînd, alte dispozitive portabile vor permite depistarea prin laser a unei ţinte pentru a ghida atacurile aeriene, în prezent fiind folosit un binoclu enorm cu laser, de mai multe kilograme, care se montează pe un trepied.

Pentru alimentarea acestui tip de dispozitive electronice, s-a pus la punct o baterie mare cît un pachet de ţigări, care poate fi alimentată la orice sursă, chiar de la o baterie veche de maşină. Dacă nu are nicio sursă prin apropiere, soldatul va putea folosi o foiţă pliantă căptuşită cu panouri solare flexibile, care este suficientă pentru alimentarea unui laptop.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare