„Reforma Cioloş”

RADU VIDA

N-a fost numit degeaba. Şi nu ne-a făcut de ruşine. Ba, din contră, a adus un suflu nou şi o percepţie diferită în ceea ce priveşte realizarea unei agriculturi moderne. De anvergură. Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură, îşi merită salariul. Şi, în perioada scursă de la numire, ne-a făcut să fim mîndri. Reforma care-i poartă numele este cea mai bună dovadă a viziunii novatoare în domeniu. Trei mari instituţii birocratice – Parlamentul European, Consiliul de Miniştrii ai Uniunii Europene şi Comisia Europeană au căzut de acord cu reforma propusă de compatriotul nostru.

Urmărind ţinte precum sprijinirea fermierilor, protejarea mediului şi transparenţa, reforma propusă şi acceptată va aduce beneficii statelor europene.Vor fi prelungite plăţile pentru suprafeţele mici pînă în 2020, banii pentru ajutoare în domeniu vor merge doar spre agricultorii activi, iar tinerii vor fi sprijiniţi cu prioritate şi suplimentar pentru a se apuca de munca cîmpului. Se acordă fonduri speciale de către statele membre zonelor agricole defavorizate. Textul prevede, printre altele, sprijinirea (dacă nu chiar obligativitatea) diversificării  culturilor, menţinerea pajiştilor şi conservarea zonelor de interes ecologic. Şi, nu în ultimul rînd, se va sprijini, dublarea fondurilor europene pentru cercetare şi inovare, precum şi pentru schimbul de cunoştinţe.

Reforma Cioloş are o serie de prevederi de protejare a mediului şi, poate cel mai important lucru, înlăturarea nedreptăţilor în ceea ce priveşte plăţile pentru statele membre UE.

Repet: dincolo de faptul că reforma este semnată de un român, faptul în sine este deosebit de semnificativ. Pînă la urmă, este vorba despre viitorul alimentar şi al dezvoltării rurale a unei suprafeţe care trebuie să hrănească peste 500 de milioane de oameni. Başca exportul aferent. Iar aceasta – s-a dovedit – a fost şi încă este o problemă. Mare! Motivul este, bineînţeles, imposibilitatea ţărilor mari şi dezvoltate din punct de vedere economic de a accepta faptul că, pînă la urmă, toţi sîntem egali. Că statele,  mici sau mari, au aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte accesul la hrană, la un mediu mai curat şi mai prietenos. Că, în fine, nimeni nu este sclavul nimănui. Legiferarea acestor lucruri, chiar dacă în termeni mai voalaţi, va aduce schimbări esenţiale în ceea ce priveşte agricultura pe Continent. Mă refer, în special, la agricultura de la noi din ţară, ajunsă, realmente, la sapă de lemn. Greşelile de politică internă, dublate de comportamentul neocolonial al procesatorilor agricoli din ţările dezvoltate, au condus la situaţii de neimaginat în raporturile internaţionale. Şi, implicit, au dus la pauperizarea şi falimentarea fermierului autohton.

Există însă o singură problemă: aplicarea acestui important document! Din moment ce nu mai sîntem singuri, din moment ce am cedat atîta suveranitate încît am ajuns dependenţi de gesturile Bruxelles-ului, e nevoie ca această lege să nu fie obstrucţionată. Nici pe faţă, nici pe ascuns. Puterea economică şi banul parşiv pot face nefuncţionale fie şi una dintre prevederile reformei acceptate la nivel instituţional, de către forurile europene. Rămîne doar ca supraproducţia din agricultura continentală şi preţurile diferenţiate pe piaţa alimentară să nu înlesnească drumul excrocheriilor de tot felul. Pentru aceasta,  e nevoie şi de aportul ferm al instituţiilor statale abilitate, de protejare a intereselor agricultorilor autohtoni. Şi de coerenţă vizionară, pentru ca reglarea pieţii să nu se producă prin impuneri sau presiuni.