Protestele din România – o grandilocvenţă molipsitoare

Deutsche Welle

România nu traversează clipe istorice aşa cum par să creadă unii membri ai Guvernului, dar lipsa de popularitate şi de încredere rămîne o problemă cît se poate de serioasă, comentează marţi Deutsche Welle.

Vestea bună este că România, în ciuda surescitării de care este cuprinsă, nu cunoaşte violenţele care se desfăşoară periodic în alte părţi ale lumii. În realitate s-a exagerat mult în toate privinţele. Puţini s-au sustras acestei grandilocvenţe molipsitoare.

Miniştrii în funcţie, care erau primii ameninţaţi direct şi indirect de revendicările protestatarilor, s-au văzut pe sine ca o minoritate delicată şi rară, asemenea albilor ruşi în valurile revoluţiei bolşevice. S-a vădit cît de puternică e forţa imaginaţiei autojustificative.

Cu siguranţă însă că din imaginea “ministrului-servitor”, promovată de reformiştii de dreapta, nu a mai rămas mare lucru, de vreme ce membrii cabinetului se baricadează în posturi de autosuficienţă superioară. Aşa cum răzbate din toate informaţiile, în acest moment la vîrful PDL principala preocupare este cum să fie evitată o remaniere guvernamentală.

În rîndurile manifestanţilor, lăsînd la o parte grupurile cu intenţii violente, s-a cultivat de asemenea cu insistenţă ideea “scopului înalt”. Iniţial a fost uşor, căci alungarea lui Raed Arafat a mobilizat, firesc sentimentele cele mai curate. Apoi însă manifestanţii au adus cu sine revendicări care riscau să pară prea personale sau egoiste: un loc de muncă, salariu mai bun, pensie sau indemnizaţie de revoluţionar, şamd.

Aşa a apărut ideea, care a prins contur în ultima zi, că, în realitate, “adevăratele” revendicări nu se referă strictamente la demisia preşedintelui şi a guvernului, ci la reformarea întregii clase politice.

Ceea ce de regulă scapă analizei sociologice (preocupată de cauze şi scopuri practice) este violenţa gratuită, într-o anumită măsură estetizată. Au fost relatări remarcabile care au pus în evidenţă felul în care violenţa s-a autogenerat, făcînd foarte dificilă identificarea autorilor, deoarece aceştia nu au mobiluri obişnuite. Violenţa organizată s-a desfăşurat de altfel în afara arealului manifestaţiei politice şi de aceea nici nu a putut fi împiedicată.

Desigur nu toată lumea este de acord cu această interpretare şi aici s-a produs o altă mare exagerare. Unii sînt încredinţaţi că am asistat la o teribilă manipulare din partea Puterii. Provocatori infiltraţi ar fi provocat distrugeri masive cu scopul de a discredita revendicările politice. În replică fidelii guvernului susţin că totul este o manipulare a Opoziţiei care trage sforile dinapoia unor manifestanţi foarte creduli.

În sfîrşit, avertismentul major, rostit pe tonul cel mai înalt, se referă la marea manipulare occidentală, care ar infesta societatea românească cu morbul revoltei sociale animate de cele mai triviale revendicări materialiste. Zvonul acestei teribile manipulări circulă discret dar cu destulă eficacitate, în mediile populare. E transparent desigur că în spatele acestui scenariu global stă o idee mai serioasă, care preocupă pe toţi anti-modernii şi conservatorii epocii actuale, dar care a fost transpusă folcloric în termenii conspiraţiei mondiale. Hiperbola şi povestea cu tîlc fac parte însă din arsenalul clasic la persuasiunii.

Relativ modestele manifestaţii din diferitele oraşe ale ţării au dobîndit prin urmare dimensiuni extraordinare, aşa cum se vede şi din spaţiul pe care i-l acordă presa. Semnificaţia lor a fost amplificată peste măsură, încît manifestanţii ei înşişi au început să se simtă copleşiţi de misiunea care le este rezervată şi care îi depăşeşte cu siguranţă.

Guvernul nu are însă motive să se bucure, chiar dacă nu se află în miezul unor evenimente istorice în care se înfruntă “pe viaţă şi pe moarte forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii”, aşa cum susţine prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi. Lipsa de popularitate şi de încredere a guvernului rămîne în schimb o problemă cît se poate de serioasă.