Procurorul procurorilor

RADU VIDA

Europa luptă de cîteva decenii pentru a se afirma. Ca stat. Se fac cînd paşi mărunţi, de mai mică însemnătate, pentru a prefigura societatea care va să vină, cînd  adevărate „arderi de etape”, ce bulversează comunitatea Continentului. Am demonstrat cu alte prilejuri dificultăţile iscate în calea unificării adevărate a Europei, diferenţele  economice şi culturale, precum şi opoziţia entităţilor statale la pierderea suveranităţii.

Există însă cîteva indicii care anunţă mari confruntări în ceea ce priveşte dezideratul unificării continentului nostru.  Şi nu mă refer la interesele statelor, nici la orgoliile unora sau altora în a face ceva în această direcţie. Oamenilor, celor 500 milioane de suflete, le este aproape egal dacă lumea lor este condusă de la Bruxelles, Paris sau Londra. Importantă este bunăstarea. Aici însă lucrurile nu stau prea bine, mai ales că, de la o vreme, Europa este arătată cu degetul atît de forurile financiare internaţionale, cît şi de entităţi statale non-europene, cum că ar trage lumea economică în jos. Criza perpetuată în zona euro, imposibilitatea statelor emergente, nou intrate în UE, de a se apropia de standardele oferite de Germania, Franţa sau Anglia, povara datoriilor ş.a. – toate duc spre o fundătură şi în ceea ce priveşte mersul înainte pe cale reformelor continentale.

Nu mai departe decît zilele trecute, scandalul înfiinţării instituţiei Procurorului Public European a depăşit chiar limitele bunului simţ.

La prima vedere, instituţia poate părea inofensivă, o structură birocratică în plus şi alocări de fonduri din buzunarul contribuabilului european, pentru o altă găselniţă a suprastructurii continentale. Şi, se pare, nimeni n-a avut nimic împotriva acestei funcţii, pînă la definirea atribuţiilor acesteia. „Printre altele” ( şi încă nimeni nu ştie exact cum se traduce acest concept evaziv), Procurorul Public ar urma să investigheze bugetul Uniunii. Ei, aici e aici! Nu numai că e vorba despre sume mari (cca. 115 milioane de lire sterline), ci şi de corupţie pe măsură. Indirect, UE recunoaşte că  banii pentru agricultură, educaţie, cercetare, supravegherea graniţelor, ajutoare interne şi externe înseamnă şi deturnări de fonduri. Care, nu-i aşa?, au nevoie de cercetare, urmărire penală, punere sub acuzaţie, condamnare.

Primul care s-a revoltat a fost guvernul Marii Britanii. Prin vocea secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Theresa May, s-a luat poziţie tranşantă împotriva instituţiei europene amintite. Aşadar, Guvernul Majestăţii Sale nu se implică în acest proiect, care, cică, apără „interesele financiare ale UE.” Explicaţia e pe cît de simplă pe atît de neaşteptată: Marea Britanie nu este dispusă  şi nu doreşte să transfere suveranitatea Londrei la Bruxelles.

Aproape că am citat.
Sigur, englezii îşi permit să facă asemenea afirmaţii. O dată că nu stau în poziţie de drepţi în faţa spuselor cancelarului german sau Preşedintelui Franţei. Apoi, pentru că, din ce în ce mai des, se pare, interesele englezilor nu se suprapun cu interesele europenilor. Vreau să spun, ale statelor dezvoltate, cele care manipulează moneda unică euro. Şi, nu în ultimul rînd, cererile UE devin tot mai absurde, pentru simplul motiv că logica lucrurilor nu se mai înlănţuie de cînd Europa nu poate asigura mult aşteptata bunăstare, de care vorbeam mai înainte. Măsurile reformatoare par, în acest caz, doar simple justificări ale existenţei unei suprastructuri statale greoaie, ineficiente şi, de cele mai multe ori, contrare voinţei generale.
Iar asta nu convine nimănui.