Primăvara Arabă se întoarce împotriva SUA

ABC

Un filmuleţ deocheat şi ofensiv la adresa islamului ,postat pe Internet, a fost pretextul islamiştilor radicali, în două ţări arabe unde a triumfat aşa numita Primăvară Arabă, pentru a avertiza Occidentul că sînt ei de-acum încolo cei care vor face regulile în noile societăţi “eliberate”.

În trei ţări arabe, Tunisia, Egipt şi Libia, s-au încheiat revoluţiile, în timp ce în Siria, Yemen şi în mică măsură Bahrein, acestea sînt în plină desfăşurare. Tunisia, ţara cea mai dezvoltată şi mai cultă, a deschis seria. Egiptul, cel mai populat şi aparent tolerant, a fost în cîteva luni elevul cel mai silitor. Victoria islamiştilor în primele alegeri democratice ale acestor ţări a produs un alt mare paradox: presupusa revoluţie a libertăţilor – încurajată şi finanţată în cazul Libiei de Europa şi SUA – a dus la victoria unor opţiuni, pînă anul trecut clandestine, care cer un stat fundamentalist şi ostil făţiş valorilor democratice şi liberalilor antiislamici.

De la triumful Primăverii Arabe, oraşe precum Cairo, Tunis, Tripoli sau Benghzi au devenit brusc nesigure. Pe străzile lor se simte lipsa de autoritate din partea guvernelor provizorii şi demoralizarea forţelor de poliţie şi militare. Piaţa din capitala egipteană Tahrir a devenit o adunătură de mulţime violentă, în Libia miliţiile armate trasează teritorii, iar în Tunisia islamiştii bărboşi terorizează studentele fără văl.

Un element esenţial, aplicarea legii, pare suspendată în timp ce se caută pretexte şi nod în papură la orice: un video pe Youtube, o caricatură în presa europeană, o celulă a Al Qaida sau spectrul clanului Gaddafi la bordul unui Land Rover militarizat. A căzut dictatura şi odată cu ea controlul asupra predicilor de vineri din moschei sau a paginilor web radicale care instigă la războiul sfînt.

Noua anarhie instalată în ţările din Primăvara Arabă contrastează cu controlul de fier pe care îl aplicau dictaturile absolute din Golf. Internetul face azi să fie imposibil sau dificil să se evite manipularea sentimentelor religioase pentru a obţine avantaje politice.

Guvernul afgan a anunţat că va încerca să blocheze pagina de Youtube pentru a evita propagarea imaginilor ofensatoare la Kabul şi manifestaţiile împotriva SUA. Dar în actuala societate a informaţiei este ca şi cum ai pune o pietricică în faţa unui şuvoi de apă. Atentatele împotriva ambasadelor SUA din Cairo şi Benghazi sînt doar un capitol al unui schimb de lovituri – dialectice în Occident, fízice în Orient – care ameninţă să se repete cu furie cît tip islamiştii vor pilota tranziţia post-revoluţionară.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare