POVESTEA FIERULUI

• de  Tamas Szabo •
Editura „Tradiţii clujene” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj a tipărit, recent, (avînd drept coordonator de proiect pe directorul Centrului, dl Tiberiu Groza), cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, albumul fotografic intitulat „Povestea fierului”, pe baza unei colecţii de fotografii a reputatului fotograf Tamas Szabo. Acesta continuă – fapt meritoriu , pentru ideea de continuitate, atît de rar frecventată la noi – precedenta apariţie, pe aceeaşi idee tematică , a „civilizaţiilor tradiţionale”, albumul „Civilizaţia lemnului”, de dorit fiind ca acestora să le urmeze „Civilizaţia lutului”, „Civilizaţia pietrei”, „Civilizaţia textilelor” sau cel puţin „poveştile” despre aceste „civilizaţii” , după modelul celei de faţă .
Prin preponderenţa temelor alese şi a „subiecţilor” fotografiaţi (unelte şi obiecte din fier) , scenele de lucru pentru producerea uneltelor în cadrul meşteşugului Fierăritului şi pentru utilizarea acestor unelte în cele mai diferite îndeletniciri, ocupaţii şi meşteşuguri sau industrii tradiţionale fiind extrem de rare şi nesemnificative ca relevanţă tematică (doar trei scene au ca subiecţi fierarii , două – potcovarii, două – coptul în cuptor al aluatului în tipsii, trei despre arat, una de grăpat, una de săpat, una de cosit, dublată de una cu baterea coasei, acest grupaj încheindu-se cu imaginile unui dulgher bătînd cuie, un altul despicînd lemnul cu o secure  şi un al treilea incrustînd lemnul cu un cuţit special), albumul pe care îl prezentăm succint aparţine documentarului etnografic, neambiţionînd să fie nici un album cu profil antropologic şi nici unul artistic
Alegînd premeditat un asemenea profil, autorul a selectat imaginile şi a stabilit succesiunea lor tot după criteriul etnografic clasic, încercînd să ne prezinte producerea uneltelor din fier şi utilizarea acestora, în ordinea aproximativă a apariţiei lor în cadrul evoluţiei şi specializării componentelor sistemului ocupaţional
Cît de bine a reuşit în acest demers, doar aparent facil, şi ce anume aspecte esenţiale au rămas nereprezentate pentru ca „povestea fierului” să fie fără cusur, vom vedea în continuare (Facem cuvenita precizare, încă de la început, că remarcile noastre critice nu scad cu nimic nici valoarea lucrării şi nici meritele făptuitorului fotografiilor, cîtă vreme domnia sa nu a ambiţionat să ne prezinte o morfologie exhaustivă a sistemului instrumental complet , ca o monografie desăvîrşită a Fierăritului din România, şi nici un tratat de istorie a civilizaţiei meşteşugului producerii şi prelucrării fierului şi artelor metalelor feroase din ţara noastră).
Ceea ce considerăm a fi valoarea în sine a albumului constă în abundenţa artefactelor din fier aparţinînd civilizaţiei tradiţionale din România. Prin prestaţia sa, zeci de ani, însoţindu-i în cercetările lor laborioase pe teren pe cei mai valoroşi membri ai colectivului ştiinţific al Muzeului Etnografic al Transilvaniei (între care îi citez pe cei mai reputaţi reprezentanţi ai celor trei generaţii care s-au succedat în ultimii 6o de ani: Valeriu Butură şi Karoly Koos, Maria Bocşe şi Pompei Mureşan , Ioan Toşa şi Augustin Goia),  dl.Tamas Szabo a reuşit să alcătuiască una dintre cele mai valoroase colecţii de fotografii şi clişee fotografice din  ţară, avînd o diversitate tematică impresionantă, din care o mică parte este şi cea care prezintă uneltele de lucru ale fierarilor (doar sugerată, nici pe departe epuizată) şi cele lucrate de fierarii satelor pentru aproape toate activităţile lucrative din toate domeniile de activitate tradiţională.
Principiul ştiinţific al alcătuirii albumului a fost acela al lucrărilor cu caracter etnografic descriptiv, prin succesiunea imaginilor în sensul ilustrării operaţiunilor sau activităţilor în ordinea apariţiei istorice, de la primele activităţi umane ale „culesului din natură”, urmate de păstorit şi agricultură, alimentaţie şi transporturi, acestora urmîndu-le meşteşugurile, parţial industriile populare, monumentele de cult funerar, lucrările de arhitectură şi în final  cultura spirituală. Din păcate, neavînd o colaborare foarte avizată a unui etnograf specialist în acest domeniu, unele omisiuni şi inadvertenţe s-au produs şi ne facem datoria să le semnalăm pentru eventualitatea editării unei a doua ediţii.
La pagina 14 ( care începe prezentarea imaginilor), lîngă „pîinea de fier” (lupa rezultată din topirea minereului de fier), opinăm că în locul ciocanului hidraulic (numit în localitatea Rimetea „Hamor” – termen popular derivat din germanul „Hammer”) s-ar fi cuvenit prezentarea unui cuptor de redus minereul de fier, de la acest proces primordial începînd „povestea fierului”. De asemenea, nici imaginile cu ciocanul hidraulic de la pagina 15 considerăm că nu puteau anticipa pe cele care trebuiau să prezinte cele două „unelte de bază” ale fierarului: ciocanul (termen generic ce cuprinde o tipologie impresionantă începînd cu baroasele – şi ele de mărimi şi greutăţi diferite, şi pînă la ciocanele de mici dimensiuni, pentru lucrări ornamentale) şi nicovala sau ilăul.
Trecînd la interioarele din Hamorul de la Rimetea, stereotipia utilizării aceleiaşi legende pentru toate imaginile avînd acelaşi subiect credem ca  putrea fi evitată prin evidenţierea rolului şi importanţei „axului cu came”, pe care se sprijină aproape toată  „Revoluţia tehnică medievală” , generatoare a „industriilor populare”, apărute în occidentul Europei , în secolele X-XII şi pătrunse şi la noi , în Transilvania , în sec.XIII-XIV.
Dacă , după fierul de plug (foto. 22), prima unealtă prezentată este „Cursa de fier”, pentru prins urşi, cred că s-ar fi cuvenit ca uneltele de pescuit, cîrligul şi ostiile (foto 44-49) să-i ţină „tovărăşie”, ambele categorii ilustrînd uneltele folosite în cadrul ocupaţiilor secundare sau primelor activităţi umane. Şi tot din motive de asociere logică, fotografiile cu amnare (de la poz. 38 la 43) s-ar fi cuvenit să prefaţeze imaginile cu pirostriile şi „caii de vatră”, frigarea sau tava de prăjit, o fotografie cu cremenea folosită pentru scînteiere ar fi fost, cred utilă, lîngă amnar.  Din „ciclul pastoral”, lîngă foarfecele de tuns lîna, aş fi prezentat „semnele de proprietate” pentru însemnat animalele cu „fierul înroşit”, completînd astfel grupajul puţinelor obiecte din fier din acest domeniu.
Alambicele din cupru (foto 83-86) ca şi clopotele (foto 183-187) turnate dintr-un aliaj de bronz , cupru şi argint sau crucile şi troiţele (de ce au fost „botezate”, impropriu, „semne de mormînt”?), protejate de intemperii cu foi din tablă zincată sînt „licenţe tematice” care meritau prezentate după epuizarea subiectului propriu-zis al lucrării.
Desigur că aceste mici observaţii nu scad cu nimic valoarea de ansamblu a albumului.
Admirabilă încheierea albumului cu ferecăturile de carte şi cu lanţurile care „arestau” cărţile în rafturile bibliotecilor medievale! De asemenea, frumos „sfîrşit de poveste a fierului”, care a început cu lupa de fier şi sfîrşeşte cu cartea!
La sfîrşitul „poveştii”  păstrez, ca etnograf , un singur regret : „neîntîlnirea cu o serie de „eroi” despre care citisem în toate cărţile de istorie şi mă aşteptam să-i văd ipostaziaţi aici (precum dalta şi dornul, menghina şi pila – dintre uneltele fierarilor sau secera şi cosorul , burghiul şi fierăstrăul (traşca) sau răzătorul de piei ori pieptenii de lînă.
Dincolo de toate aceste aspecte, care pot fi luate în seamă sau nu, LUCRAREA ARE MERITUL INCONTESTABIL DE A NE FI OCAZIONAT TRECEREA ÎN REVISTĂ A UNUI IMPRESIONANT UNIVERS CALEIDOSCOPIC – PRIN ACEST TABLOU TAXONOMIC  AL CIVILIZAŢIEI INSTRUMENTALE TRADIŢIONALE A POPORULUI ROMÂN, DATORAT CELUI MAI REVOLUŢIONAR METAL DINTRE TOATE METALELE DESCOPERITE ŞI EXPLOATATE  DE OM: FIERUL!
Omagiul meu sincer autorului şi celor care au ocazionat apariţia albumului.
Prof.dr.Corneliu BUCUR