Poezia din capul economistului

RADU VIDA

Cînd ministrul Vosganian a afirmat că are de gînd să reindustrializeze România m-am bucurat. Cu toate că nu este o treabă uşoară, mi-am spus, trebuie să existe un început. Vorbea economistul din domnia sa, cum că harta economică a ţării trebuie să prindă contur. Şi, nu m-am îndoit nici o clipă, în mintea ministrului economiei se închega ideea adăugitoare ca, pe lîngă  liberalul „prin noi înşine”, să-i atragem şi pe alţii. Investitori conservatori din ţările care au opintit din greu să frîngă bucăţica de CAER din noi. Şi de aiurea. Asta pentru ca , într-un timp oarecare, să putem spera la o apropiere de ţările dezvoltate din marea familie a U.E. Şi, în felul acesta, să le dăm peste nas celor care, cozi de topor, au dat o mînă de ajutor – dar ce zic eu? – au contribuit cu toată fiinţa la distrugerea economiei româneşti.

Dacă dom’ ministru tăcea, sau rămînea la propoziţia evazivă cu reindustrializarea, filosof rămînea. Pînă la urmă, populismul ocoleşte cu greu ideile politicianiste, aşa că nu-i puteam cere domnului Vosganian să fie excepţia întăritoare de regulă. Cum domnia sa însă este poet şi romanţist, n-a rezistat. Şi a dat explicaţii.  Dar bin’ că ştim!

Din talmeş-balmeşul expunerii domniei sale (la o conferinţă pe teme economice, am înţeles) spicuim cu greu cîteceva (pentru că incoerenţa are reguli ciudate în mintea încîlcită a fostului deschizători de uşi, pe unde numai vîntul alina cînt de dor şi jele). Cică, dezvoltăm tehnologiile 3D şi „dăm o lovitură grea economiei chineze”. Cui, dom’ ministru? Trecînd însă peste gafă, să zicem, detaliile concepţiei poetico-economice au mari lacune. Zice Vosganian că problema noastră economică este competitivitatea. De acord. Numai că această însuşire poate fi testată în procesul muncii. Acolo unde se produce ceva.  Domnul Vosganian, însă, vrea să aducă… prejudicii economiei chineze fără fabrici şi uzine. În continuare cu privatizări (dacă se poate tot atît de păguboase), fără întreprinderi, fără subvenţii de la stat, aşadar. Ba chiar acesta din urmă, Statul, să se retragă complet din economie. Să se ducă la păscut zone bucolice! Dar să se implice în zonele de vîrf ale economiei. (Caragiale s-ar fi prăbuşit de rîs şi ar fi intentat proces de plagiat.) Dar nu asta este problema. Hărţile şi manualele de economie, care au dispărut din peisajul românesc, ar urma să fie umplute cu un alt vid… Gol! Urmare a toboganului pe care alunecăm din ’90 încoace.

Din marele ghiveci, aflătoriu în capul ministerului, se desprinde realitatea după care în est(!) avem PIB de 3500 de euro)loc, pe cînd în Banat 7500, iar în Bucureşti 14.000 euro. În aceste condiţii, nu integrarea industriei prelucrătoare într-o strategie europeană ar trebuisă fie scopul ministerului, ci, mai degrabă, crearea condiţiilor pentu ca această industrie prelucrătoare, sau de orice alt fel, să… existe.

Nu mai spun că domnul ministru acuză, de-a valma, presa şi opinia publică. E fin ca un poet şi bădăran ca un romancier. Şi i-aş da dreptate, dacă presa ar scrie că sînt distruse ultimele redute ale industriei ţării, pe cînd realitatea ar consemna apariţia unor noi centre economice. Iar acuza că „există o serie de prejudecăţi în opinia publică” s-ar justifica dacă locurile de muncă existente ar fi neocupate. Dar şomajul în creştere, lichidarea a tot ce există în numele  a nu ştiu ce, pentru că numai privatizare nu e (zăcăminte ale solului şi subsolului, energie, Olt-chimuri de tot felul etc) nu-i dă dreptate deloc ministrului poet.
Din contră.