Plastică Casa Matei, ianuarie 2013

Design în mers” sau aceşti tineri minunaţi şi minţile lor sclipitoare

Design în mers este o expoziţie de văzut. De văzut din mai multe motive, toate întemeiate, toate egale ca importanţă. Şi aş începe cu originalitatea lucrărilor, semn că avem tineri nu numai talentaţi, ci şi plini de idei, gata să-şi găsească cele mai diverse şi chiar neaşteptate surse de inspiraţie, gata să le modeleze şi să le confere noi dimensiuni şi noi utilităţi, indiferent de materialul folosit.

Desing în mers, am să reiau datele esenţiale, este proiectul derulat în perioada 2009 – 2012, în care au fost cuprinşi 81 de studenţi master, secţia design, Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca. Editarea catalogului celor 81 de studenţi este o altă iniţiativă binevenită, care dă măsura reală a proiectului, teme, nume implicate, rezolvări artistice, tehnice şi utilitare. Cu atît mai mult cu cît tema aleasă este una puţin abordată, bastonul. Bastonul care este văzut ca obiect util persoanelor de vîrsta a treia, a celor cu nevoi speciale sau ca obiect util pentru majorete, apoi bastonul ca obiect estetic.

Materialele folosite sînt diverse, veţi constata personal acest lucru şi este un alt motiv pentru care îndemn să vizitaţi expoziţia, de la metal şi plastic la piatră, inserţii leduri, sfoară, piele. Diverse sînt şi sursele de inspiraţie, putînd fi amintite jucăriile pentru copii, , corpurile de iluminat, mobilierul etno şi nu numai, reciclarea diverselor materiale, interioare auto, conceptul de role, centrul cultural media, reamenajare de ambient,…

Întreaga expoziţie stă sub semnul originalităţii creaţiilor : Cătălina Ababei (inspiraţie din bionică : procesul germinaţiei), Valentina Vulea (tema aleasă este “Complex turistic multifuncţional. Design – loisir – ecologie”; dar şi din flexibilitatea design-ului modular), Tamas Reka (tema ‘scaune’ stă la baza modelelor de baston), Lavinia Fodorean (tema aleasă este ‘Identitate de corporaţie MedicFit’), Diana Ianaciuc (marochinărie), Teodora Olaru (‘Campanie de promovare neconvenţională a Grădinii zoologice din Tîrgu Mureş’; inspiraţie din animale : trompa de elefant, cobră, gît de lebădă !), Radu Abraham (proiectul este inspirat din structuri şi forme vegetale), Ioana Andreea Cociş (‘Studiu – elemente din lemn curbat’), Bod Adam (baston cu mîner stratificat; materiale flexibile; inspiraţie din lămpi cinetice formate prin procesul de sedimentare stratificată), Raluca Luca (baston iluminat; corpuri de iluminat mai precis), Iulia Ţînţaş (elemente naturale vegetale), Cristian Moroşan (reamenajarea … aeroportului !), Rebeca Suciu (bionică : sistemul de nervuri al frunzelor şi fagure de albine).

Da, vem tineri talentaţi, tineri originali, îndrăzneţi. Avem şi profesori care ştiu să se ocupe de ei, să le pună în valoare valenţele artistice, inteligenţa creatoare. Sînt însă tineri pentru care există viitor în profesia aleasă, asta este sigur.

Demostene ŞOFRON

 

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare