Planul de reorganizare al companiei Clujana, aprobat de adunarea generală a creditorilor

CITR a anunţat că, în 11 luni de când a preluat acest portofoliu, planul de reorganizare al companiei Clujana S.A. a fost aprobat la începutul acestei săptămâni de adunarea generală a creditorilor, şi apreciază că în trei luni Clujana va ieși din insolvență.

Următorul pas în procedură este confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, la sfârșitul lunii ianuarie. Conform legii, după ieșirea din procedura insovenței, conducerea companiei va fi preluată de Consiliul de Administrație Clujana S.A., condus de directorul general al companiei.

Principalele direcții strategice ale planului de reorganizare prevăd continuarea măsurilor adoptate în perioada de observație, şi anume deschiderea unui magazin în centrul municipiului Cluj-Napoca, începerea primelor campanii de marketing și relansarea brandului în mediul digital (lansarea website-ului Clujana, a unui magazin on-line, precum şi relansarea comunicării în social media). După lansarea acestor acţiuni, Clujana a înregistrat, în lunile octombrie-noiembrie 2018, o dublare a vânzărilor în magazine și o triplare a vânzărilor în rețeaua de distribuție din țară.

„Încă de la deschiderea procedurii, obiectivul nostru a fost de a restructura operațional compania și de a-i oferi șansa reală a unui nou început. Am transformat problemele Clujana în provocări, iar setul de măsuri inițiate în perioada de observație au avut un efect imediat – ritmul de creștere al vânzărilor ne-a depășit așteptările, iar cele două magazine au început să genereze profit operațional. Practic, a fost confirmarea unei strategii curajoase, propuse de o echipă entuziastă, cunoscută pentru soluțiile sale inovatoare pentru companiile în dificultate, a cărei implicare a generat rezultate spectaculoase.”, afirmă Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj.

Strategia de reorganizare a Clujana S.A. prevede continuarea măsurilor începute în perioada de observație și deschiderea a opt noi magazine de încălțăminte în București și în alte centre urbane – cele mai mari reședințe de județ din România. „Nu ne oprim aici, tocmai de aceea măsurile strategice propuse de CITR se extind și după închiderea procedurii de reorganizare. Prin planul de reorganizare depus am sintetizat o serie de acțiuni menite să conducă Clujana într-o zonă de break-even, iar ulterior profit operațional. Estimăm că la trei luni de la confirmarea planului, compania va ieși din insolvență.” a afirmat Mariana Boiciuc.

Articole din aceeasi categorie