Pesta porcină africană a închis tîrgurile de animale

Serviciul Public de Adminsitrare Pieţe şi Obor (APO) Turda a anunţat că, având în vedere Nota de Serviciu nr. 7239/26977 din 11.07.2018, emisă de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, privind evoluţia şi extinderea pestei porcine africane pe teritoriul României, se suspendă pe o perioadă nedeterminată funcţionarea tuturor târgurilor de animale vii.

Astfel, începând cu data de miercuri, 11 iulie 2018, toate târgurile din judeţul Cluj sunt suspendate pe o perioadă nedeterminată. Specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor vor dispune măsuri specifice referitoare la respectarea legislaţiei din domeniu cu privire la interzicerea şi totodată sancţionarea funcţionării ilegale a aglomerărilor de animale de interes zootehnic, care au ca scop vânzarea animalelor vii. Din punct de vedere sanitar veterinar se vor efectua controale în teritoriu şi se vor sancţiona contravenţional administratorii acestor târguri / oboare care nu respectă legislaţia sanitară veterinară în vigoare.
APO Turda informează producătorii agricoli şi comercianţii de pe raza municipiului Turda şi a comunelor învecinate, că începând cu data de miewrcuri, 11 iulie 2018 s-a dispus suspendarea funcţionării pe o perioadă nedeterminată a târgului de animale din municipiul Turda, fiind interzisă comercializarea de animale vii din orice specie.

Articole din aceeasi categorie