Patronii clujeni din HoReCa speră în deschiderea rapidă a restaurantelor

După aproape de jumătate de an în care activitatea le-a fost sistată din cauza pandemiei, anunțul Guvernului privind posibila redeschidere a restaurantelor începând din prima zi a lunii septembrie dă speranțe patronilor din acest sector.

”Mă aștep să se redeschidă și restaurantele. De altfel, România e singura țară din Europa unde acestea sunt încă închise. Imediat vine și sezonul rece, terasele nu vor mai funcționa și trebuie găsită o soluție. Poate că o modalitate de funcționare ar fi distanțarea între mese, pe sistemul o masă da, una nu, și întreruperea sistemului de ventilație, dacă se consideră că acesta poate răspândi virusul”, spune Radu L., patronul unuia dintre restaurantele din centrul Clujului. ”Noi am avut pierderi de cam 30%, în august, după deschiderea teraselor. În acest an nu mai putem recupera ce s-a pierdut, dar, dacă s-ar relua activitatea în interior, măcar am putea funcționa într-o oarecare normalitate până la sfârșitul anului. Singura variantă este să ne menținem pe linia de plutire, ca să putem depăși perioada dificilă din iarna anului viitor, lunile ianuarie și ferbuarie, când încasările sunt foarte mici.”, a mai spus el.

Aceeași opinie o are și Roxana Ghiran, președintele Asociației Hotelierilor Cluj. ”Deschiderea restaurantelor este absolut necesară pentru sectorul HoReCa și sperăm ca Guvernul să adopte această măsură cât mai curând. Va veni frigul și terasele se vor închide, așa că singura sursă de venit a restaurantelor va fi legată de funcționarea în spațiile din interior”, spune ea. ”În hoteluri, restaurantele funcționează pentru turiștii cazați, alte venituri mai putând fi obținute doar din conferințe și reuniuni de afaceri – dacă ni se solicită și servicii de servire a mesei – sau din nunți și acțiuni similare. Nu știu ce măsuri vor fi adoptate în continuare, dar dacă numărul participanților la evenimente va fi în continuare limitat, nu cred că ne vom acoperi cheltuielile, deoarece salariile sunt destul de mari în acest sector și noi suntem obligați să le suportăm, indiferent de numărul clienților”, a apreciat ea.

De altfel, speranțele hotelierilor privind creșterea semnificativă a cifrei de afaceri din acest an sunt foarte palide. ”Pentru hotelieri, până acum pierderile se ridică la peste 90%. Nu cred că acest handicap mai poate fi recuperat în acest an, care este unul compromis pentru noi. Sperăm însă să ne putem plăti măcar cheltuielile de funcționare. Altfel, vor mai rezista cei care au economii sau cei care aduc bani de acasă.”, a mai spus Roxana Ghiran.

Propunere de lege pentru redeschiderea restaurantelor

Reamintim că angajaţii din sectorul HoReCa au protestat, în 19 august, timp de o oră, la locul de muncă, faţă de felul în care Guvernul tratează combaterea pandemiei în acest domeniu, întrerupând activitatea și purtând pancarte pe care scria „Guvernul ORBan, CoVid legislativ”, „Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi”,” Vedeţi că vi se răceşte economia” sau  „Suntem 40.000 de firme. Contează?”.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit miercuri pentru a dezbate ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi măsurile referitoare la redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor. Referitor la restaurante, premierul Ludovic Orban a afirmat că există o propunere ca activitatea acestora să nu fie încă redeschisă în zonele unde există o răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, deputatul Iulian Iancu (PSD), a declarat că membrii Comisiei au luat decizia să se deschidă toate restaurantele, hotelurile şi staţiunile turistice, cu respectarea condiţiilor sanitare şi asigurarea finanţării de la buget a măsurilor impuse de prevenirea extinderii pandemiei. „Comisia a luat decizia să impunem prin lege Guvernului să deschidă toate restaurantele, toate complexele turistice din ţară” a spus, Iancu, citat de Agerpres. El a afirmat că luni, la ora 12, va avea loc o şedinţă cu reprezentanţii ministerelor cu privire la cele două măsuri, deschiderea unităţilor şi susţinerea construcţiilor.

V.D.

Articole din aceeasi categorie