Pandemia a desființat la Cluj peste 10.000 de locuri de muncă

Pandemia de coronavirus a creat probleme mari atât pentru angajați cât și angajatori. O analiză realizată de Făclia de Cluj prezintă cum a evoluat piața muncii începând cu instituirea stării de urgență și până la finalul în luna august.
Măsurile de distanțare socială, introduse lunile trecute din cauza pandemiei, au obligat multe companii să-și reducă din activitate iar pe altele chiar să-și închidă porțile, ceea ce a făcut ca foarte multe contracte de muncă să fie suspendate iar mii de clujeni să rămână fără loc de muncă. Potrivit datelor obținute de Făclia de Cluj, din 16 martie, când a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, și până în 19 august, la nivelul județului Cluj s-au pierdut nu mai puțin de 10.574 de locuri de muncă. Astfel, în 16 martie, la nivelul județului erau înregistrate 325.696 contracte active de muncă iar numărul salariaților activi era de 287.734. De asemenea, la mijlocul lunii martie figurau 16.127 contracte de muncă suspendate. După o lună de la instituirea stării de urgență, numărul salariaților activi și cel al contractelor de active era mult mai mic. Potrivit ITM, în 14 aprilie, erau înregistrate 320.918 contracte active și 284.083 salariați activi. 
Tot în luna aprilie s-a înregistrat un număr record de contracte suspendate, mai exact 62.300. În luna mai situația pieței muncii la Cluj era următoarea: salariați activi- 283.202; contracte active- 320.214 și contracte suspendate 36.793. Numărul salariaților activi și a contractelor de muncă au continuat să scadă și în luna iunie. Astfel, potrivit ITM, la mijlocul lunii erau înregistrați 282.095 salariați activi, 318.393 contracte de muncă active și 18.864 contracte suspendate. Și în luna ulie s-au pierdut locuri iar numărul salariaților activi a scăzut cu aproape 1000. Potrivit ITM, în 15 iulie erau înregistrați 281120 salariați activi, 315.122 contracte active și 15.483 contracte suspendate.
În 19 august, în evidențele Ministerului Muncii figurau la nivelul județului Cluj 15.080 contracte de muncă suspendate, 315.927 contracte active și 281.669 salariați. Un calcul simpul arată că de la începutul stării de urgență și până în 19 august, la nivelul județului Cluj s-au pierdut 9769 locuri de muncă iar numărul salariaților activi este mai mic cu 6.065.

C.P.

Articole din aceeasi categorie