Opinii: La uşa din dos a Europei

N-am crezut niciodată că voi ajunge să trăiesc într-un stat moale, îngăduitor, asteptător, care nu ştie încotro s-o ia şi de ce. Într-un stat unde nu există voinţă, sacrificiu, muncă, o unire – fie şi dureroasă – dar activă, constructivă, pentru a urni din loc societatea şi de a o aşeza pe un drum cu oarecari perspective şi speranţe. Prima întrebare ce se cere pusă: ce fac acei ce conduc statul? Vom încerca un răspuns.

Se feresc temeinic să răspundă pentru eşecurile, crizele, mizeria în care se zbate statul de mai mulţi ani. Ei refuză truda creatoare, adevărul, dăruirea, slujirea intereselor naţionale (le preferă doar pe ale lor) şi se ascund în vorbe, cum struţul îşi ascunde capul în nisip. Japonezii şi-au impus şi asumat, după al doilea război mondial, un taifun de muncă, fără concedii şi zile libere, ca să-şi reconstruiască ţara. Ai noştri conducători au impus un “taifun” de furt, jaf şi corupţie, de parvenire şi minciună. Pierd vremea la televizor şi în fel şi fel de adunări, unde, zic ei, comunică. Comunică nimicul. Timpul, o valoare inestimabilă, nu se mai întoarce niciodată. Şi statul pierde mai mult decît ne imaginăm.

Parlamentarii, abia strînşi ca să se cunoască, şi-au blindat poziţia, securitatea, siguranţa, cu nişte platoşe “regulamentare”, mai abitir ca ale rinocerilor. Ei se vor apăraţi dur pentru afaceri ilegale, furt, corupţie. Vor să nu dea socoteală. Iar dacă procurorii vor să-i trimită în judecată, ei trebuie să aducă dovezi, probe, dosare, să vină şi cu avocaţi, care să-i apere în fata “sfinţilor” deputaţi şi senatori. Iată o fărîmă de lume cu fundu’ în sus! Deşi Constituţia spune clar “că nimeni nu e mai presus de lege”, ei sînt! Cu de-a sila, fără jenă şi ruşine.

Preşedintele, atît de păgubitor pentru neam şi pentru ţară, iese pe micile ecrane, nu pentru a ne spune ceva, ci doar pentru a ne arăta că încă n-a murit, că încă mai e o amintire de şef de stat. În loc să propună o politică, măsuri, armonie între puteri, el, ca un ciot, împiedică toată lumea, inclusiv pe cei ce, o vreme, l-au urmat! Ce zice el? Că va demisiona, dacă demisionează şi cei 588 de parlamentari! Să ţinem alegerile parlamentare  deodată cu cele pentru preşedinte. Să schimbăm Constituţia, să mai facem un referendum… Mărite, dar nu mai trebuie să muncim? De muncă nu e nevoie?! Avem Constituţie, dar nu o respectăm. Ni se oferă şi ni se cere sporovăială, ciorovăială, vorbărie, orice, doar muncă nu! Preşedintele parcă vrea dinadins să arunce statul în mizerie, bîrfă de mahala, în dezordine şi băşcălie. Nu recent am avut noi alegeri? Nu recent am isprăvit penibil un referendum? După toate astea, cum ne va privi Europa, celelalte state?

Ca pe o turmă, care nu ştie ce vrea, dar mereu aşteaptă, la poarta din dos a Uniunii Europene, cu supunere, linguşire şi blajinitate de inşi mici, nevolnici şi neştiutori.

Asemenea situaţii se repetă mereu în statul nostru. Ne-o spune cu fermitate Al. Vaida Voievod în Memorii, vol. II, pag. 15: “După Unire politicienii ardeleni au ajuns cu planuri mari şi idei generoase la Bucureşti, unde credeam că vom ridica neamul şi ţara. În Bucureşti, am dat de un haos, care era însăşi temelia vieţii politice românesti. Ne simţim ca într-o casă de nebuni. Cei de acolo credeau că totul e corect şi bine…”

Oare nu aşa ne simţim şi noi azi? Ca într-o casă de care, zicea cu atîta durere şi dreptate Vaida Voievod?!!

Viorel CACOVEANU

N.A. Ce ar fi, ca la diversele praznice naţionale, mass-media să nu mai popularizeze cerşetoria porţiilor de fasole sau sarmale!?!