OPINII: Corespondenţă din Freiburg/ Băsism şi obrăznicie

Dintre toate năravurile băsismului, cel mai apropiat de boala de putere a domnului Băsescu este, fără îndoială, cel al obrăzniciei. Acesta s-a şi născut din această boală şi a întreţinut-o întotdeauna.

Aş începe cu o obrăznicie care conţine în sine alte două, trei obrăznicii şi anume procesul comunismului. Acest proces este un fel de obrăznicie a obrăzniciilor în primul rînd în funcţie de faptul că domnul Băsescu, el însuşi un mare comunist, vine şi strigă împotriva comunismului. Ba mai are pretenţia că cele urlate în faţa Parlamentului ar fi veritabilul proces a vremurilor socialismului. Prin iniţierea acestui proces, domnul Băsescu a uitat, sau se face că a uitat, de procesul cel mai mare făcut socialismului de către cei de pe baricadele şi de pe străzile Timişoarei şi Bucureştiului. Acolo a fost procesul, acolo a fost condamnarea. În raport cu aceasta, domnului Băsescu nu i-a mai rămas nimic de spus. A recurs totuşi la “proces” pentru a se găsi în treabă şi pentru a ne arăta cît de anticomunist a devenit. Oricum, “procesul” a fost un fel de bătaie de joc la adresa celor care în zilele revoluţiei şi-au riscat viaţa şi, mai ales, a celor care au murit. În loc de “proces” poate ar fi fost mai bine să invite toată ţara ca, într-o anumită zi şi anumită oră, să recurgă la cinci minute de reculegere. Dar … dar de unde o aşa frumoasă iniţiativă?
O altă obrăznicie a aceleiaşi obrăznicii este pretenţia de a face “procesul” pe baza unei “analize ştiinţifice”. Această analiză n-a fost nici analiză şi nici ştiinţifică. Pînă la urmă, tot “procesul” s-a făcut cu o scrisoare mai lungă venită din America şi semnată Tismăneanu. Această semnătură, luată în sine, este şi ea o mare obrăznicie. Este vorba de obrăznicia de a da o palmă tuturor intelectualilor din ţară. Mă şi mir că niciunul din ei n-a protestat. Ba, mai mult, unii din cei mai cu pretenţii au acceptat şi umilinţa de a semna alături de domnul Tismăneanu.

Despre această mare, mare obrăznicie s-ar mai putea scrie, dar …
Dar să trecem pe sărite la alta. I-aş zice obrăznicia faţă de Arafat sau “ghici cine pleacă”? În această obrăznicie este şi multă aroganţă, şi multă prostie. De ea, noi, mai toţi, cei care nu sîntem băsişti, trebuie să ne bucurăm. Să ne bucurăm, pentru că i-a scos pe români în stradă şi le-a dat curajul să strige Jos Băsescu! Acest curaj a marcat începutul sfîrşitului. Fără obrăznicia faţă de Arafat, cine ştie cît s-ar mai fi amînat acest început al sfîrşitului. Fără ianuarie 2012, n-ar fi fost nici decembrie 2012.

În tot acest interval, obrăzniciile preşedintelui nostru au fost cu zecile. Sărim peste ele, ca să ajungem la un alt fel de obrăznicie a obrăzniciilor: nesocotirea rezultatelor de la referendum. Această obrăznicie a obrăzniciilor, împreună cu toate cele care s-au mişcat în jurul ei, ni-l arată pe domnul Băsescu în toată esenţa lui. Ni-l arată ca fiind omul care în toată viaţa lui nu s-a interesat decît de goana după putere. De cînd a devenit preşedinte, nu s-a gîndit decît la scaunul de la Cotroceni. Treburile ţării au rămas pe undeva pe nicăieri.

Cînd vezi atitudinea faţă de referendum îţi vine să te întrebi: Doamne, dar ce obraz poate avea preşedintele nostru, de mai poate urca la Cotroceni şi, pe deasupra, din cînd în cînd, mai poate ieşi şi pe la televizor. La aşa ceva nu se poate răspunde uşor. Dacă se răspunde, se poate zice doar că boala de putere a preşedintelui nostru nu are egal, că ea este genetică şi incurabilă. Dacă sînt greu de numărat toate abrăzniciile domnului Băsescu, rămîn a fi destul de multe şi cele ale băsiştilor din jur.

Fără a-l egala, sînt multe obrăzniciile domnului Boc. Acesta, şi din acest punct de vedere, şi-a copiat stăpînul bucăţică cu bucăţică. O obrăznicie care stă destul de la vedere este că nici domnul Boc nu s-a uitat destul de bine în oglindă, nici el nu şi-a dat seama că este un soldat prea mic pentru războiul guvernării. Cu toate acestea, cu multă obrăznicie şi multe obrăznicii s-a ţinut şi el foarte tare de scaunul puterii. Tot o obrăznicie mare a lui Boc este ieşirea la televizor pentru a-i judeca pe cei care au trădat guvernarea PDL. În această judecare, domnul Boc a uitat de tot că datorită aceloraşi trădători a stat la guvernare atîta cît a stat. Şi venirea la Cluj mi se pare a fi o mai mică mare obrăznicie. Cred că făcea mai bine dacă se ducea la Răchiţele.

Din obrăzniciile mari ale doamnei Udrea aş vrea să reţin în cele de faţă doar două. Prima ar fi aceea a apropierii pe Traianul de astăzi de marele Traian al istoriei noastre. De fapt, în această apropiere avem nu o simplă obrăznicie, ci o adevărată blasfemie. O a doua ar fi aşezată în afirmaţia că gestul ei de a candida la şefia PDL-ului, “nu are nicio legătură cu Traian Băsescu”. Cînd auzi aşa ceva, nici nu ştii ce să faci – să rîzi sau să plîngi?

Nu departe de blasfemia comparării lui Traian cel mic cu Traian cel mare stă compararea lui Boc cu Ştefan cel Mare. De data aceasta blasfemia poartă semnătura băsistului I. Olteanu, cel cu broscoiul în gît, broscoi pe care cred că l-a înghiţit şi îl lasă să-i cînte şi seara şi dimineaţa.

După atîtea obrăznicii cu semnătură, s-ar putea aduce în discuţie şi cîteva fără semnătură, cîteva colective. Toate ar fi legate de conduita de după parlamentare a PDL-ului. Mi se pare a fi o mare obrăznicie colectivă să te mai crezi mare, cînd tu ai devenit aşa de mic. Mi se pare a fi o obrăznicie să devii euforic după aşa rezultate, să te îmbeţi din cauza eşecului. De fapt nici nu ştii dacă această stare de euforie sau de beţie e obrăznicie sau prostie. Cred că e şi una, şi alta. Aşa ceva se poate zice şi despre gîndul şi expresia “Un PDL post-Băsescu”. Expresia ar vrea să sugereze, în înţelegerea unora, că ar putea fi vorba de un PDL “fără” Băsescu. Aşa ceva atinge zonele imposibilului. Momentul desprinderii PDL-ului de Băsescu s-a dus. El a fost pierdut în decizia boicotului. Cei care acuma se calcă pe picioare pentru a prinde conducerea partidului sînt cu toţii băsişti de frunte. Or, cu băsiştii nu se poate construi ceva fără Băsescu.
După toate cele de mai sus, nu se poate să nu te miri şi să nu te întrebi: Doamne! Dar pînă unde pot merge obrăzniciile băsismului?

Ion Irimie