Noutăţi la Panticeu

Dar, de ceva vreme, amprenta modernizării şi-a lăsat, mai peste tot urmele în Panticeu. Şi, în felul acesta, Panticeu devine, pe zi ce trece, o comună tot mai frecventabilă, unde locuitorii se simt confortabil, iar viaţa îşi împlineşte sensurile în rezonanţe apropiate de oraş. Poate mai bine decît în altă parte a judeţului, aici, realmente se văd binefacerile atragerii fondurilor europene. Iar achiziţiile, licitaţiile aduc un plus de confort locuitorilor.

foto 007Evident că n-a fost uşor. Primarul comunei, domnul Aron Lungu, mi-a vorbit despre contestaţii, amînări, lipsă de cofinanţare… Dar, pînă la urmă, iată, două proiecte concomitente, în valoarea de 3,5 milioane de euro, prind contur.

Un drum comunal de aproape 7 kilometri. Modern, cu rigole de scurgere a apei, cu delimitări, cu facilităţi de circulaţie pentru vehicule. Veţi zice că e ceva de domeniul banalului. Şi, cu toate acestea, lucrarea este de o deosebită importanţă pentru toţi locuitorii comunei.

„Cubleşul Someşan, un sat poate tot atît de mare ca şi centrul de comună, a fost legat de Panticeu. Şi, în loc de 45 de minute, acum se fac doar 5 minute cu maşina. Sigur, şi timpul este important, dar mai important este că s-au făcut reparaţii importante, astfel că nu mai „rupem” maşinile de colectare a laptelui, maşina de transport şcolar, autobuzele ş.a.”

Spusele primarului se confirmă pe teren. 60 la sută din drum este asfaltat, iar timpul bun din această toamnă permite continuarea lucrărilor într-un ritm susţinut. Canalizarea în Cubleş e gata, iar staţia de epurare a apei aşteaptă “să i se taie panglica”.

Şi pe măsura 125 s-au atras fonduri europene şi s-a realizat un drum agricol în beneficiul exploataţiilor agricole. Evident că, în acest fel, creşte numărul crescătorilor de animale din zonă, fapt ce aduce beneficii tuturor în anii următori.

Şi noua primărie prinde contur. E o clădire impozantă, în conformitate cu necesităţile şi exigenţele unei administraţii moderne, eficiente şi confortabile, totodată.  Iar dispensarul uman (încălzire centrală, grupuri sanitare, sală de aşteptare, cabinete specializate, canalizare, apă) e gata în proporţie de 90 la sută.

Toate acestea se adaugă la alte şi alte realizări de pe cuprinsul comunei (cămine culturale noi şi modernizate, casă modernă pentru îngrijirea oamenlior în vîrstă, magazine tip supermarket), dovadă a interesului pentru schimbarea la faţă a tuturor satelor aparţinătoare de Panticeu.

Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare