Noul regulament propus de BNR restricţionează accesul la creditele de consum

Noul regulament propus de Banca Naţională a României pentru creditarea persoanelor fizice restricţionează accesul la creditele de consum, indiferent dacă acestea sînt garantate sau nu, afirmă, într-un comunicat, specialiştii Cooper Pear. Totodată, potrivit acestora, acest nou regulament încurajează creditarea în moneda naţională, atît pentru creditele de consum, cît şi pentru creditele destinate achiziţiilor de locuinţe, şi limitează creditarea în alte valute.

“Practic, modificările majore aduse regulamentului sînt date de modul de determinare a venitului eligibil şi de modificarea unor condiţii de acordare a creditelor. BNR propune băncilor ca în calculul venitului eligibil să ţină cont de aplicarea unor procente de ponderare, în funcţie de valuta în care clientul doreşte să se împrumute. Astfel, pentru euro, băncile vor trebui să ajusteze veniturile cu 35,5%, pentru francul elveţian cu 52,6%, pentru dolar cu 40,9%, iar pentru celelalte valute se va utiliza valoarea aferentă francului elveţian”, a spus Vlad Elias, managing partner Cooper Pear. El a adăugat că regulamentul mai prevede aplicarea unui procent de ponderare a veniturilor de 0,6%, pentru a acoperi riscul fluctuaţiilor de dobîndă şi 6% pentru fluctuaţiile de dobîndă, indiferent de moneda creditului.

“Din punct de vedere al veniturilor, aceste modificări vor diminua semnificativ sumele în valută pe care un client le poate împrumuta în prezent, mai puţin afectaţi fiind cei care optează pentru creditarea în lei”, a subliniat Elias.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare