Noi – împotriva noastră

Radu VIDA

E clar: priorităţile noastre nu corespund cu priorităţile lor, gospodărirea banilor se face după bunul plac al celor de la putere, cheltuielile de capital ale statului se subţiază cu fiecare zi, aşa că investiţiile sînt tot mai puţine. În schimb, cresc vertiginos cheltuielile cu bunuri şi servicii. În editorialul de astăzi mă voi opri asupra investiţiilor în autostrăzi, mai exact a bramburelii care există în acest domeniu.

Nu trebuie să fii economist pentru a realiza că actuala putere cheltuie banii publici fără eficienţă. Spun cheltuie, fără să pot dovedi că, în toată mişcarea financiară de decontare a unor investiţii, cineva îşi face parte. Că, de, cine împarte… Împarte prost!

Nevoia de aliniere la infrastructura drumurilor europene a devenit clară încă de cînd am fost primiţi în rîndul ţărilor de pe continent. La noi se termină sau, dacă vreţi, începe dezastrul. După mii de kilometri în regim de autostradă, călătoria se întrerupe brusc, drumurile devin o povară, vămile – piedici, iar transportul rutier o adevărată aventură. Fără să poată motiva clar, mai toţi conducătorii României au fost împotriva construirii de autostrăzi în Transilvania. Ba, dacă ne uităm bine, nici drumuri nu prea s-au construit. Cu toată aversiunea pentru entităţile statale din est, de parcă am fi cerut să ne integrăm în CSI, investiţiile în drumuri s-au făcut în zona moldovenească a ţării noastre. Cu hîr, cu mîr, s-a aprobat construirea autostrăzii Transilvania, drum care leagă, practic, România de Vestul Europei.

Nu reluăm istoria acestei autostrăzi. Puţinii susţinători au pierit în neantul birocraţiei de după, iar opozanţii se fac că uită ce şi cum în cestiune. Cert este că s-a realizat o bucăţică, din neputinţă s-au anulat contracte, s-a aruncat vina ba pe unii ba pe alţii şi, pînă la urmă, totul s-a oprit. În lupta noastră cu noi înşine au dat o palmă… – era să spun la ce! Şi am amînat şi realizarea autostrăzii Soarelui, şi Timişoara – Bucureşti, şi mai departe pînă la Marea cea Mare.

Revenind la Transilvania şi, mai apoi, la Ţara Românească, trebuie spus că realmente nu ne-a ajutat nimeni. Ba, dacă e să fim drepţi, şi noi, şi alţii ne-au/am pus piedici. Şi n-am ştiut de priorităţi. Sau, mai exact, n-am fost în stare să ne apucăm de un lucru pe care să-l ducem la bun sfîrşit.

Zilele trecute a venit vestea că, în fine, tronsoanele Nădlac-Arad şi Orăştie-Sibiu, „finanţate din bani europeni”, au fost aprobate. Adică, CE a alocat 724 milioane euro pentru aceste lucrări. Sigur, noi trebuie să punem 126,7 milioane euro. E mult? Da, zic eu, pentru că aici nu se poate face fifty/fifty, nici nu se prea poate fura pentru diferite interese meschine, pînă la urmă, şi nici că va exista voinţa de a demara în condiţii normale lucrările. Decontul se face la Bruxelles. Iar… mărunţişul contribuţiei noastre (15%) merge în betoanele stadioanelor, cărămizile bisericilor şi ale altor cîrpeli. Acolo, de unde se pot trage foloase… cuvenite. Şi, mai ales, ne… Materiale şi, de ce nu, spirituale, şi… electorale. Noile tronsoane (120,8 km) trebuie să fie gata în 2013.

E bună gluma?
Facturile pentru Coridorul IV vor fi plătite în funcţie de execuţia lucrărilor. Mă îndoiesc că fondurile europene vor putea fi atrase, din moment ce Ministerul Transporturilor este cel mai slab în domeniu. Şi nici că are chef să cheltuie acei bani pe „nişte chestii” de unde nimeni n-are de cîştigat.