Moscova transformă Transnistria într-o bază militară rusă

Agerpres

Oficialii ruşi dau vina pe “factori de decizie incompetenţi” din conducerea armatei pentru faptul că în zona de securitate de pe Nistru a ajuns armament interzis. Experţii constată că de fapt este vorba de transfomarea regiunii separatiste într-o bază militară rusă, scrie vineri “Adevărul”.

Autorităţile de la Moscova încearcă să calmeze spiritele, după ce ministrul moldovean al apărării, Vitalie Marinuţa, a anunţat că în regiunea separatistă au loc aplicaţii militare, după noi scenarii, în care sînt implicaţi atît militari ruşi, cît şi transnistreni, şi că în zonă au fost aduse arme interzise. “Armamentul greu de infanterie a fost scos din depozite şi introdus în zona de securitate din cauza incompetenţei unor factori de decizie din conducerea trupelor ruse”, a explicat consilierul ministrului rus al apărării, general-colonelul Valeri Evnevici. Acesta l-a asigurări pe ministrul moldovean al apărării, Vitalie Marinuţa – în cadrul unei întrevederi solicitate de partea rusă – că în viitor vor informa din timp autorităţile de la Chişinău despre toate modificările şi deplasările de tehnică şi armament şi chiar vor invita reprezentanţi la faţa locului.

Oazu Nantoi, specialist în problematica transnistreană, susţine că, în realitate, “asistăm la anexarea Transnistriei de Federaţia Rusă şi la transformarea ei într-o bază militară, în situaţia cînd se prefigurează perspectiva semnării Acordului de Asociere UE-Republica Moldova”.

Şi Jurnal de Chişinău abordează problema livrării de armament rus în regiunea transnistreană, dar autorul, Petru Bogatu, are o altă explicaţie. “Contingentul militar rus de la Nistru era în stare să facă ferfeniţă orice redută moldovenească şi fără modernizarea potenţialului său militar. Se pare că Rusia a avut grijă ca scandalul legat de introducerea armamentului greu de infanterie să izbucnească odată cu desfăşurarea la Bucureşti a Congresului Partidului Popular European”, scrie editorialistul.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare