Mircea Duşa: Ministerul Administraţiei şi Internelor va încerca să onoreze toate obligaţiile către salariaţi

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat joi la Baia Mare că Executivul face eforturi însemnate pe măsura situaţiei economice existente de a onora toate drepturile salariaţilor din poliţie.

“Efortul financiar este unul foarte mare, iar asta s-a sesizat şi la rectificare. Noi discutăm astăzi cu cei de la sindicate. Dacă situaţia economică a ţării o va permite, ne vom onora toate datoriile pe care le avem către salariaţii MAI. Legat de suma pentru drepturile de echipament, ea se plăteşte o singură dată, poate fi plătită şi în ianuarie, nu se plăteşte lunar. Este un cuantum prevăzut de lege care va fi onorat de către minister pe măsura posibilităţii financiare şi a bugetării acestei activităţi”, a spus Mircea Duşa.
De asemenea, ministrul Administraţiei şi Internelor a ţinut să precizeze că din luna decembrie a acestui an vor fi angajaţi tinerii absolvenţi de academie.

“Din anul acesta reparăm greşeli care au fost făcute anii trecuţi la adresa ministerului. MAI a beneficiat de sume mari în acest an pentru a readuce în echilibru finanţarea ministerului. Sigur că, legat de drepturile de echipament, avînd în vedere negocierile purtate cu FMI şi Comisia Europeană, am reuşit pentru ultima parte a anului să alocăm o sumă mai mică. Dar şi aceste drepturi vor fi plătite pe măsură ce posibilităţile financiare ale statului român o vor permite. În acest an am reangajat toţi absolvenţii promoţiei de la academia de poliţie de anul trecut care rămăseseră pe drumuri şi este vorba de vreo 2.500 de persoane. Tot anul acesta rezolvăm, începînd cu 1 decembrie 2012, angajarea tuturor absolvenţilor academiei din anul acesta. Este vorba despre 2.800 de persoane”, a declarat Mircea Duşa.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare