Ministrul Energiei, Anton Anton vine cu noutăţi legate de proiectul Tarniţa Lăpuşteşti

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat, la Cluj-Napoca, joi, că speră ca până la sfârşitul anului să se semneze contractul de construire a unităţii Tarniţa Lăpuşteşti. Ministrul Anton a spus că într-o lună va fi gata documentaţia pentru parteneriatul public privat ce vizează investiţia din judeţul Cluj. „Tarniţa este o chestiune obligatorie în strategia naţională de energie. Parteneriatul public privat nu a avut până acum legislaţie corespunzătoare iar cei care s-au ocupat de proiectul Tarniţa au venit să acrediteze ideea că Tarniţa este o chestie de reglaj de sistem. Nu are nicio legătură cu reglajul de sistem. Sigur, face şi reglaj de sistem dar nu acesta este scopul ei fundamental. Scopul ei este să fie acumulator de energie. În Europa sunt 345 de scheme de tipul Tarniţa iar Austria are cinci astfel de proiecte în derulare. De asemenea, Elveţia a dat anul trecut în funcţiune o astfel de unitate’’, a spus Anton Anton.
Ministrul Energiei a menţionat că proiectul energetic din judeţul Cluj trebuie obligatoriu realizat, precizând că sunt deja mai multe companii interesate de această investiţie în regim public-privat. „Apropo de documentaţia pentru parteneriatul public privat, în urmă cu o lună de zile au fost la mine reprezentanţii unei companiii coreene şi mi-au prezentat că se pricep la nuclear şi hidro. Le-am spus că trebuie să retubăm Unitatea I de la Cernavodă. Le-am spus că aştept să vină la licitaţie pentru retubarea Unităţii I şi aştept să vă văd că veniţi la Tarniţa la parteneriatul public privat’’, a menţionat Anton Anton.

C.P.

Articole din aceeasi categorie