Minciuna noastră cea de toate zilele

Ilie CĂLIAN

N-aş fi scris nicio vorbă despre recentul sondaj referitor la apetitul clujenilor pentru cultură, întrucît sondajele din România au o “calitate” deosebită: opiniile exprimate sînt atît de departe de ceea ce cred/gîndesc/cunosc respondenţii, încît nu merită a fi publicate, ci doar studiate de sociologi pentru a-şi perfecţiona instrumentele de lucru. Pe de altă parte, dacă directorul IRES ar fi dorit să ne arate o imagine cît de cît reală a apetitului clujenilor pentru cultură, în perspectiva demersurilor pentru ca municipiul Cluj-Napoca să devină Capitală Culturală Europeană, ar fi putut să ne dea, într-o anexă, nişte date referitoare la: numărul de bilete vîndute la teatre, opere, Filarmonică, muzee, alte instituţii de cultură; numărul de cititori ai bibliotecilor, numărul de cărţi vîndute de librăriile din Cluj-Napoca, numărul de vizitatori la Grădina Botanică, la Cluj Arena (înafara fotbalului) ş.a.

Iar pe acestea să le comparăm cu declaraţiile celor 1.098 de persoane “sondate în 30 mai, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic”, “cu o eroare maximă de 3%”. Pe româneşte: primăria are tot interesul să ofere nişte statistici “frumoase” – pe cît de frumoase, pe atît de mincinoase -, cu ajutorul sociologilor.

De exemplu, circa 56% dintre respondenţi cu citit “literatură de specialitate” o dată sau de două ori pe an. Ce-o fi însemnînd, în mintea acestora, literatura de specialitate?! De fapt, prospectul referitor la utilizarea unui prăjitor de pîine nu este “literatură de specialitate”?! E adevărat, 75% recunosc că nu au fost niciodată la un spectacol de operă, 64% n-au fost vreodată la o expoziţie de artă, 62% n-au fost la cinema, 61% n-au fost la teatru, iar 74% – la vreo bibliotecă. Unii recunosc că nu-i interesează cultura deloc: 27% nu dau nici măcar un leu pe aşa ceva. Cît despre alţi 27%, care cheltuiesc între unu şi cincizeci de lei pe lună pentru activităţi culturale, aici cred că “sondorii” de opinie ar fi trebuit să observe că este un ecart mult prea mare între cele două cifre.

Dar cît de serioase sînt chiar aceste răspunsuri – adică în ce măsură acestea dovedesc, fie şi cu o eroare maximă de 3%, entuziasmul faţă de cultură al clujenilor – putem avea foarte mari îndoieli chiar dacă nu le-am compara cu date certe despre bilete la spectacole, tiraje de publicaţii cumpărate etc. Iată, au existat respondenţi care au declarat că au vizitat Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei – care este închis publicului de cîţiva ani! Alţii au declarat că o statuie emblematică pentru Cluj-Napoca este aceea care îl reprezintă pe Ştefan cel Mare – statuie care nu există (doar un bust la biserica veche din Feleac, dar trebuie să mergi pînă acolo ca să afli despre cine este vorba).

Cu toate acestea, 93% au o părere foarte bună despre ideea ca municipiul Cluj-Napoca să devină Capitală Culturală Europeană în 2021. Nu ştiu dacă organizatorii sondajului s-au gîndit să pună (ori să nu rişte să afle răspunsul la) o întrebare simplă: la ce le-ar folosi, individual, fiecăruia dintre cei chestionaţi faptul că oraşul lor ar avea acest statut în 2021.

N-aş fi scris niciodată despre acest sondaj, dacă, dincolo de realitatea pe care o putem uşor descoperi din compararea răspunsurilor cu date exacte, nu s-ar evidenţia, încă o dată, o caracteristică majoră a acestor ani. Anume, că, pentru foarte mulţi dintre concetăţenii noştri, falsul, minciuna, înşelăciunea, făţărnicia au devenit un mod natural de comportament. În mod normal, cînd unui om i se cere o părere – sub protecţia anonimatului, ca în cazul sondajelor de opinie! -, respectivul spune ce gîndeşte, mai ales că asta nu-l costă nimic şi nici nu-i ameninţă existenţa sau comoditatea cotidiană. Ei, bine, o bună parte dintre “respondenţi” simt nevoia – instinctivă?, educată? – să mintă, să ocolească adevărul. O fac cu totul “gratuit”, fără nici un folos. Sau cu satisfacţia secretă de a avea un ascendent asupra celui care-l întreabă? Cu satisfacţia de a-l fi înşelat?! Nu ştiu care ar fi răspunsul corect. Însă nu pot să uit că aceşti oameni merg la vot şi, astfel, stabilesc cursul “originalei noastre democraţii”.