Mesaj de suflet pentru clujeni

Şocul arestării primarului urbei noastre s-a resimţit peste tot. Nu poţi ca şi clujean să nu te simţi deranjat că pînă şi oraşul nostru, capitala spirituală a Transilvaniei, leagăn de cultură şi educaţie, să fie atins pînă la nivel de vîrf de flagelul corupţiei.

O palmă grea a căzut pe obrazul clujenilor cu sau fără vină. Cineva zicea că avem soarta pe care ne-o merităm, iar dacă nu facem ceva să schimbăm această stare a faptelor, cel puţin să nu ne mai plîngem.

Nu pot să cred că un oraş în care tot al treilea cetăţean este student sau cadru didactic universitar poate să rămînă cu această ruşine! Nu pot să cred că oraşul care dă României cel mai mare număr de academicieni rămîne mut la astfel de fapte! Nu pot să cred că o posibilă capitală culturală a Europei să rabde aşa ceva!

Am crezut că am scăpat în 2004 de administraţii care acopereau paginile de scandal ale cotidianelor. Nu puteam să credem că noi, clujenii, mai putem ajunge ruşinea României. Dar iată că nu avem nici o stea în frunte şi nici nu sîntem mai înţelepţi decît alţi conaţionali.

Nu! Stop! Opriţi-vă! Nu fugiţi de responsabilitate şi ziceţi că nu aveţi nici o legătură cu primarul şi cu cei care îi fac jocurile! Pasivitatea înseamnă complicitate!

Şi dacă ne asumăm responsabilitatea azi, putem clădi ceva eventual mîine. Şi nu mă refer la alegerile de anul viitor, comasate sau nu. Mă gîndesc la un Cluj care ne va face din nou să ne simţim mîndri de ceea ce sîntem.

Oraşul este al nostru, al cetăţenilor, al clujenilor de pretutindeni.
Chiar dacă azi e trist apelativul de clujean, fruntea sus! Ne luăm destinul în mîini şi vom deveni mai buni, printre cei mai buni, poate cei mai buni!

Dan LUCA
Preşedintele “Casei Europei” Cluj-Napoca

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare