Merkel şi Putin au convenit ca securitatea R.Moldova să fie plasată sub influenţa Rusiei

Agerpres

În timpul întîlnirii de la Geneva din 1 iunie 2011, dintre cancelarul german Angela Merkel şi premierul rus Vladimir Putin, s-a decis asupra unui acord, despre plasarea securităţii Republicii Moldova sub influenţa Moscovei, scrie Timpul de marţi, care face referire la WikiLeaks.

Aceeaşi sursă mai arată că Alianţa pentru Integrare Europeană nu este proeuropeană, deoarece şi premierul Vlad Filat, şi preşedintele interimar Marian Lupu lucrează constant cu ruşii. Rusia i-ar fi cerut comunistului Vladimir Voronin să se alieze fie cu Lupu, fie cu Filat. Voronin refuză să se alieze cu Lupu. Prin urmare, cel mai probabil rezultat va fi o coaliţie cu Filat, se arată în telegramele citate de Timpul.

Şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova are în mod inevitabil şi semnificaţia de care se tem comuniştii, scrie Jurnal de Chişinău. Dacă vor fi realizate, deciziile luate la Iaşi vor contribui la integrarea ambelor state româneşti, îi vor apropia pe românii de pe ambele maluri ale Prutului mai mult decît declaraţiile oricărui Consiliu al Unirii, potrivit publicistului Nicolae Negru. Fără interconectarea reţelelor energetice, fără construcţia de noi poduri, fără proiecte culturale şi educaţionale comune, fără un spaţiu informaţional comun şi o liberă circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor dintre ambele maluri ale Prutului, reunirea nu se poate face, conchide autorul.

Într-un alt articol din Jurnal de Chişinău se menţionează că, dacă va reuşi să-şi ducă mandatul pînă la capăt, Vladimir Putin va întări regimul autocratic, creînd în jurul Rusiei o imensă centură de siguranţă. Uniunea Eurasiatică va constitui, de altfel, realul pericol pentru Republica Moldova.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare