Mario Draghi pragmaticul i-a convins pe germani

La Stampa

“Frumoasă lovitură” pentru Mario Draghi: să debutezi cu o decizie rapidă şi curajoasă, obţinînd sprijinul unanim al consiliului BCE, inclusiv al germanilor. Cei care au sugerat o scădere a ratelor dobînzii de politică monetară au fost FMI, OCDE, iar în culise chiar SUA. Dar dacă nu ar fi reuşit să-l aducă de partea sa şi pe reprezentantul Bundesbank, probabil că noul preşedinte al BCE ar fi preferat să amîne cu o lună decizia.

Din fire, Draghi tinde să concilieze, cît timp pare posibil şi chiar după. Să acţioneze rapid era necesar deoarece zona euro, aşa cum a spus el, se îndreaptă spre o uşoară recesiune. Scăderea ratelor poate atenua frînarea producţiei. Era necesar însă să se contracareze reflexul condiţionat al dogmatismului german: inflaţia este de 3%, prea ridicată peste nivelul dorit de 2%. Draghi a reuşit să convingă şi pentru că gîndeşte despre economie cu mai multă agilitate decît predecesorul său, Jean-Claude Trichet.

De la summitul de la Cannes s-au făcut auzite voci potrivit cărora cancelarul Angela Merkel nu ar fi fost încîntată de decizia BCE. Este posibil, dat fiind că a o explica alegătorilor germani este dificil. În primele comentarii de pe site-urile de pe Internet, reiese teama de inflaţie, confuzie, întărirea prejudecăţilor. Totuşi, în lume, comentariile au fost toate pozitive, inclusiv cele ale unor economişti germani. Dacă ar fi fost considerată prematură, măsura ar fi putut perturba pieţele (“oare BCE ştie ceva grav pe care noi îl ignorăm încă?”). Nu s-a întîmplat aşa.

Din păcate, cu totul altele sînt provocările ce stau în faţa noului preşedinte al BCE, în biroul său de la etajul 35 al Eurotower. În criza care ameninţă euro drumul de parcurs trebuie inventat fără a se putea baza pe precedente. Deoarece o mare parte din risc vine în acest moment din ţara sa, Italia, Draghi a asigurat că se va conforma mandatului BCE, va urma Tratatele europene.

În ceea ce priveşte achiziţionarea de titluri de stat ale ţărilor aflate sub atacul pieţelor, nimic mai mult decît formulele convenite pînă în prezent de consiliul BCE, dacă nu chiar ceva mai puţin. Aici Draghi este conştient “că este tras de haină” din ambele părţi opuse.

După cît se pare, se prefigurează o luptă de idei. Economiştii anglo-saxoni îl incită să revoluţioneze rolul BCE, aliniind-o în apărarea euro cu toate mijloacele de care dispune, chiar dacă aceasta ar însemna sprijinirea unor ţări puţin competitive sau prea risipitoare. Economiştii germani, dimpotrivă, văd BCE deja destabilizată de ceea ce a făcut şi incapabilă să menţină stabilă moneda dacă lucrurile se vor înrăutăţi.

În esenţă, conflictul divizează duetul care încearcă să facă pe ghidul zonei euro: Franţa, de o parte, Germania, de cealaltă parte. Este vorba de pericolele la care se pot expune şi la care nu, pentru a salva euro. Draghi, în calitate de bun pragmatic, se îndoieşte de ambele teze opuse, fiind de părere că este nevoie de acţiuni politice din partea guvernelor.