Mările din jurul Europei sînt ameninţate de o nouă sursă de poluare

Presseurop

Nimeni nu ştie cu siguranţă cîte arme chimice casate se află ascunse în apele ce înconjoară Europa. De exemplu, în Marea Baltică există locuri în care, după cel de-Al Doilea Război Mondial, trupele aliate au deversat muniţie provenind din arsenalul german; se estimează că ar fi cel puţin 40 000 de tone de deşeuri, dintre care aproximativ 13 000 de tone conţin substanţe otrăvitoare. O şesime din această cantitate ar fi suficientă pentru a distruge viaţa în Marea Baltică pentru cel puţin o sută de ani.

În urmă cu zece ani, savantul rus Aleksander Korotenko prezicea că undeva între anii 2020 şi 2060 coroziunea recipienţilor va avansa atît de mult încît otrăvurile vor începe să curgă.

“Este adevărat că se va întîmpla, dar este greu de crezut că toată muniţia va fi perforată simultan”, spune Jacek Beldowski, coordonator al proiectului Chemsea (Chemical Munitions Search and Assess), un program internaţional de cercetare, susţinut din fonduri europene.

Aceste arme chimice sînt împrăştiate pe o arie imensă şi sînt supuse unor condiţii de mediu foarte diferite. De asemenea, sînt locaţii unde nu vor avea contact cu oxigenul şi deci vor rugini foarte greu”. În general, subiectul este plin de incertitudini.

Cercetările din Marea Baltică vor conduce de asemenea la obţinerea unor informaţii importante referitoare şi la Marea Nordului. Marea Nordului şi Marea Baltică vor suferi consecinţe diferite, deoarece Marea Nordului este mult mai sărată şi are curenţi mult mai puternici în comparaţie cu Marea Baltică.

Cu toate acestea, cel mai mare pericol îl reprezintă distrugerea mecanică. Acesta este motivul pentru care autorităţile din aproape toate zonele afectate au hotărît să nu încerce recuperarea muniţiei. Spre exemplificare, activităţile în domeniul construcţiilor pot avea rezultate dezastruoase dacă o cantitate mare de proiectile sînt lovite simultan. Acest tip de pericol a fost mediatizat pe scară largă de nenumărate ori cu ocazia lucrărilor la Nord Stream, conducta de gaz care pleacă din Rusia pentru a alimenta Germania, străbătînd Marea Baltică.

Potrivit OSPAR, un contract de colaborare între ţările din zona Mării Nordului, sînt cunoscute 31 de zone în Marea Nordului şi zonele adiacente acesteia din Oceanul Atlantic în care armele chimice continuă să ruginească. În plus, sînt 120 de “gropi de gunoi” pentru armele convenţionale, dintre care 64 doar în zona coastei franceze.

După cel de-al Doilea Război Mondial, mai mult de 1.500.000 de tone de muniţie (dintre care 90 de tone de arme chimice) au fost aruncate în Golful German, nu foarte departe de Insulele Frizone. În Strîmtoarea Skagerrat, între Danemarca şi Norvegia, aliaţii au scufundat cel puţin 45 de vase ce transportau arme chimice. Un milion de tone de arme, printre care şi arme chimice, au fost deversate între Irlanda şi Scoţia, în Canalul lui Beaufort.

În Marea Baltică sînt cunoscute două zone majore de depozitare a deşeurilor toxice: lîngă Insula Bornholm şi în Bazinul Gotland, între Insula Gotland, aparţinînd Suediei, şi statele Baltice. În Mediterană, cea mai mare concentrare de muniţie neexplodată aruncată este în apropierea oraşului italian Bari. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în această zonă s-au petrecut 232 de accidente provocate de “gunoiul chimic”, în particular de gazul muştar.

Una dintre cele mai largi zone de gunoi pentru armele chimice din Marea Nordului se află în zona de coastă belgiană, nu foarte departe de graniţa cu Olanda. După Primul Război Mondial s-a încercat o curăţare a cîmpurilor de bătălie. Deoarece în timpul încercărilor de transportare şi depozitare a armelor accidentele erau foarte dese, echipele de intervenţie fiind în mod regulat spulberate de muniţia neexplodată, la sfîrşitul anului 1919 guvernul de la Bruxelles a hotărît ca muniţia să fie aruncată în mare.

Zilnic, timp de şase luni, încărcătura de pe un vas încărcat cu muniţie dispărea în apa mării din zona coastei comunităţii Knokke Heist. Urmarea este că zona Paardenmarkt, un banc de nisip de lîngă coastă, este monitorizat anual. Acolo este locul final de odihnă a cel puţin 35 000 de tone de muniţie, din care aproximativ o treime sînt proiectile ce conţin un gaz otrăvitor. Majoritatea au dispărut sub un strat gros de sedimente. În 1972, cîteva dintre ele au fost recuperate din apă. S-a constatat că muniţia era într-o stare foarte bună, mulţumită mediului marin cu conţinut scăzut de oxigen.