Marea majoritate a datornicilor vor să îşi achite sumele restante

Peste 90% din persoanele cu datorii vor să îşi plătească sumele restante, suma medie a restanţei fiind de peste 5.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de Mercury Research şi comandat de Kruk Internaţional
Potrivit studiului, marea majoritate a celor care au datorii vor să le plătească, chiar dacă nu au momentan sursele pentru asta, iar faptul că au datorii provoacă sentimentul de ruşine. “Majoritatea celor care acumulează datorii renunţă la cheltuielile neesenţiale, iar odată cu acumularea unei restanţe comportamentul este de multe ori afectat, mai ales că aceste persoane simt o ruşine. Ceea ce este important este că aproape toţi doresc să achite sumele restante”, a spus sociologul Mircea Kivu, care a a explicat rezultatele studiului.
Comportamentul restanţierilor este influenţat în marea majoritate a cazurilor de grija de a scăpa din această situaţie, motiv pentru care aceştia caută fie o finanţare suplimentară, fie venituri suplimentare. “Aceştia contactează banca de cele mai multe ori şi, în cazurile în care discută cu o companie colectoare de creanţe, se observă că dacă aveau teamă înainte de contact, după colectorul de creanţe devine o alternativă preferabilă băncii”, a mai spus Mircea Kivu.
”90% dintre cei care au datorii vor să le plătească, asta este cel mai important, iar dacă firma de colectare debite are o relaţie specială cu aceştia au de cîştigat ambele părţi”, a spus Isabela Iacob, director pentru România al Kruk International, care apreciază că anul acesta piaţa colectării se va menţine la acelaşi nivel ca anul trecut, datorii de circa 2 miliarde de euro urmînd să fie transferate de către bănci clienţilor.
În 2010, piaţa colectării creanţelor a crescut, cu 65% faţă de anul 2009, însă tendinţele pentru 2011 sînt de scădere. Creanţa medie a fost, în 2010, de 311 euro, în creştere cu 8% faţă de 2009, dar în ceea ce priveşte recuperarea, nivelul creanţei a ajuns la 118 euro. În primul trimestru al anului 2011, creanţa medie a scăzut la 307 euro, iar nivelul celei recuperate a crescut la 122 de euro. Pe segmentul de creanţe ale persoanelor fizie în primul trimestru al anului 2011 cifrele arată o scădere de 36% a valorii creanţelor şi de 70% a numărului de cazuri.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare