Mai au nevoie palestinienii de Tony Blair?

El Mundo
În lunga sa cursă cu obstacole pentru obţinerea unui stat, conducerea palestiniană încearcă să-l debarce pe cel pe care l-a considerat un element important în atingerea acestui scop: trimisul special al Cvartetului pentru Pace în Orientul Mijlociu şi fost premier britanic, Tony Blair. Artizanul cooperării israeliano-palestiniene şi aliatul premierului Salam Fayad este văzut azi la Ramallah, ca “un mediator proisraelian”.

Petiţia depusă la ONU de preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, cerînd un stat cu drepturi depline mai presus de dialogul cu Israelul, a rupt lanţul temerilor şi al tabuurilor. Dacă OEP îndrăzneşte să-l critice public pe însuşi preşedintele SUA, Barack Obama, de ce să nu facă acelaşi lucru şi cu trimisul Cvartetului, lipsit de instrumente reale de presiune şi de influenţă?

Şeful OEP, Mohamed Shtaya, este de părere că “Blair nu mai este un obiectiv şi nu mai are utilitate”. În opinia lui, deja nu mai poate fi “un mediator neutru şi fiabil”. Mesajul fără ocolişuri al lui Shtaye, unul din principalii consilieri ai preşedintelui Abbas sparge mai multe luni de tăcere furioasă: “Nu aşteptăm prea multe de la Cvartet. Există nemulţumire faţă de trimisul său, domnul Tony Blair. Aprecierea noastră privind activitatea lui este că nu serveşte la numic. A dovedit o clară inclinaţie spre Israel şi şi-a pierdut o mare parte din credibilitate”.

“În ultimul timp Blair vorbeşte ca un diplomat israelian şi nu face decît să vîndă politicile acestei ţări. De aceea a devenit inutil pentru noi”, a adăgat veteranul lider Nabil Shaat care, spre deosebire de Shtaya, nu-i cere public demisia, deşi o consideră “evidentă şi obligatorie”. “Blair a dat dovadă de o atitudine negativă faţă de demersul nostru la ONU”, a asigurat el. Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a ieşit la atac fără să-şi disimuleze iritatea. “Vom continua să lucrăm cu Tony Blair, în postura sa de trimis al Cvartetului”, a nuanţat purtătorul de cuvînt al preşedinţiei, Nabil Abu Rudeina, precizînd: “Vom colabora pînă cînd va fi schimbat”. Rolul lui Blair este fundamental pentru dinamica internă a Cvartetului.

Într-o dinamică extrem de particulară şi tradiţională, mai mult decît să medieze între israelieni şi palestinieni, britanicul intervine mai degrabă între protagoniştii Cvartetului care au interese diferite. SUA, cu Israelul; Rusia, cu palestinienii; ONU, jucînd rolul de arbitru în aşteptarea evenimentelor; Uniunea Europeană afişînd dezbinare (cele mai pro-palestiniene, Suedia şi Spania, împotriva celor proisraeliene, Germania şi Italia), de exemplu.

Palestinienii au azi două entităţi politice separate (Cisiordania şi Fîşia Gaza ) şi trei nuanţe (Al Fatah, al lui Abbas, islamistul Hamas şi premierul Fayad). În opinia Hamas, Blair este un agent sionist încă de la numirea sa acum patru ani. Potrivit Mukata (reşedinţa prezidenţială) “Blair este terminat”. Iar după părerea lui Fayyad, Blair “mai poate încă să-i sprijine mult pe palestinieni zilele acestea”.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare