Magazin ONCOS cu produse din Transilvania

De Ziua Produsului Românesc, holdingul ONCOS a deschis, în Piața Gării din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai moderne magazine în care se comercializează, preponderent, produse alimentare realizate în fermele ținutului transilvan și procesate după rețete de tradiționale.

Magazinul are o suprafață de aproape 350 mp, spaţiul fiind reabilitat din fonduri proprii ale acestui mare producător de carne de pui, ouă, pâine și produse de patiserie. După cum ne-a declarat președintele Consiliului de administrație al Grupului ONCOS, ing. Vasile Onaca, în magazin se comercializează produse care provin de la 30 de ferme și procesatori din această zonă a țării.

La deschiderea noii unități, au fost prezenți purtătorul de cuvânt al Direcției Agricole a Județului Cluj, Silvia Hicea și directorul adjunct, Mihai Arsenie. La tăierea panglicii inaugurale, președintele Grupului ONCOS, Vasile Onaca a spus că nu este un bun orator, în schimb este un bun muncitor și organizator, iar colectivul pe care îl conduce este format din sute de angajați care produc permanent alimente proaspete și sănătoase. După inaugurare, coordonatorul programului “Fresh Food de la Fermele Transilvania”’, Alin Fetiță a prezentat unitatea și a invitat oficialii și cumpărătorii să viziteze cele şapte “ulițe” ale magazinului: ulița copiilor, unde se comercializează dulciuri și alte produse, a brutarului, a produselor de carne, a legumelor și fructelor, a vinurilor, a tăriilor şi uliţa Fresh Food. În cadrul magazinului a fost lansat un nou produs – “Șunca de pulpă de pui” – obținut în colaborare cu un cunoscut procesator de carne clujean. De remarcat că noua unitate a Fermelor Transilvane este deschisă non-stop şi că aici se pregătesc zilnic numeroase sandwichuri și diferite meniuri.

Să mai spunem că brandul ONCOS numără 38 de magazine, aliniate unui nou program de protejare și promovare a produselor alimentare românești.

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie