Liviu Ciulei

(7 iulie, 1923, Bucureşti – 25 octombrie, 2011, Munchen)

Nu este deloc uşor să prinzi şi să cuprinzi în numai cîteva cuvinte, o personalitate de talia lui Liviu Ciulei. Şi cînd fac această afirmaţie am în vedere excelenţa adusă de Liviu Ciulei în teatru, în cinematografie, în arhitectură, decoruri şi costume, în scris. O activitate densă, apreciată, o activitate despre care s-a scris şi se va scrie numai şi numai la superlativ. În orice caz, o activitate foarte greu de cuprins în cîteva rînduri. Firesc atîta timp cît se pot scrie foarte multe despre actorul de teatru, actorul de film, regizorul de teatru, regizorul de film, scenograful, scenaristul Liviu Ciulei. Se pot scrie foarte multe despre recunoaşterile naţionale şi internaţionale, despre colaborările cu mari scene ale lumii, despre oamenii care i-au stat în preajmă, personalităţi de talie în primul rînd, în fine, cronicile de specialitate pot completa fericit portretul unui veritabil om al artelor, Liviu Ciulei. Plus o surpriză, mare, foarte mare chiar. Se pot scrie la fel de multe lucruri despre omul de sport care a fost Liviu Ciulei, jucător de rugby timp de 11 ani (!!!) la CSU Bucureşti !

Mă voi opri asupra cîtorva date relevante pentru omul de artă Liviu Ciulei. Studiază teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru (1946), după care urmează, în tradiţia familiei, Facultatea de arhitectură (1949). Întîlnirea cu Ascanio Damian, eminent arhitect şi profesor de specialitate, a fost decisivă în apropierea lui Ciulei de rugby, cu rezultate la fel de notabile.

Debutul ca actor are loc în anul 1945, la Teatrul Mic, în Încătuşarea, prelucrare a piesei Animal Kingdom de Philip Barry. Debutul regizoral în teatru are loc în 1957, la Teatrul Municipal – azi Teatrul Bulandra – cu piesa Omul care aduce ploaie de Richard Nash. Este director al Teatrului Bulandra în perioada 1963 – 1972. Părăseşte România în 1980, devenind director artistic al Teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota. A fost profesor de teatru al prestigioaselor Columbia University, respectiv New York University. Rămîn la acest palier al regiei de teatru, menţionînd spectacole etalon pentru toate generaţiile : Furtuna, Hamlet, Visul unei nopţi de vară, Cum vă place – Shakespeare, Opera de trei parale (Brecht), Şase personaje în căutarea unui autor şi Henric IV – Pirandello, Leonce şi Lena (Buchner), Intrigă şi iubire de Schiller, O scrisoare pierdută de IL Caragiale, Sfînta Ioana de George Bernard Shaw (toate la Teatrul Bulandra). Guthrie Theatre înseamnă Cum vă place, Furtuna, Trei surori, Opera de trei parale, A douăsprezecea noapte. Arena Stage din Washington rămîne în memorie prin Hamlet cu Kristoffer Tabori în rolul principal. Cert este un lucru, mărturisit de Ciulei în cred eu, ultimul interviu acordat (Adevărul, 18 ianuarie, 2011), citez, “Fiecare spectacol al meu a fost diferit”.

Debutul ca regizor de film l-a făcut în 1957, cu Erupţia. Peliculă urmată de Valurile Dunării (1959; Globul de Cristal la Karlovy Vary), Pădurea spînzuraţilor (1964; premiul pentru regie la Cannes, 1965), O scrisoare pierdută (1977, TV). A semnat decorurile peliculei Facerea lumii (1971, regia Gheorghe Vitanidis). Dacă e să scriem despre scenaristul Liviu Ciulei, sînt de amintit Mitrea Cocor (1952, regia Victor Iliu şi Marietta Sadova), Nepoţii gornistului (1953), Facerea lumii şi O scrisoare pierdută.

Mă opresc asupra peliculei Pădurea spînzuraţilor (imagine Ovidiu Gologan, muzica Theodor Grigoriu, costume Ileana Oroveanu; cu Victor Rebengiuc, Szeles Anna, Emmanuel Schaeffer, Ştefan Ciubotăraşu, Liviu Ciulei în rolul ‘Klapka’, Gina Patrichi, Ion Caramitru, Marga Barbu, Gheorghe Cozorici, Mariana Mihuţ, Csiky Andras, Kovacs Gyorgy, Toma Caragiu), film care poate fi inclus în topul mondial al primelor 100 de filme !, afirmaţie care aparţine multor specialişti.

Premiile sînt multe şi însemnate, voi amintit doar cele reprezentative : Globul de Cristal pentru Valurile Dunării, Premiul pentru regie la Cannes – Pădurea spînzuraţilor, UNITER 1996, Premiul de Excelenţă UNITER 2001, Premiul de Excelenţă în cinematografia română (2002), Premiul de Excelenţă – TIFF 2010.

Repet, ar mai fi foarte multe de scris despre Liviu Ciulei, Rămînem cu amintirea unui profesionist desăvîrşit, artistul care ne-a oferit în teatru şi film, construcţii arhitecturale armonioase, în ton cu sufletul său. Cert este un lucru. Ne este dor de Liviu Ciulei.

Demostene ŞOFRON