Legea picnicului

Radu VIDA

  Chiar există o asemenea lege! Şi s-a adoptat. Pe şest. S-a aflat că 2  senatori au fost contra şi 2 s-au abţinut. Nespălaţii ăştia nu vor nici ordine, nici disciplină. Da’ noi i-am trimis în Parlament. Să-şi crească păduchii pe banii noştri. Bravos!

Îi lăsăm deocamdată pe aleşi şi să vedem de lege. Sigur că dacă ar fi existat un gram de bun simţ, asemenea act nu s-ar fi născut. Dar: oamenii (unii dintre ei) au înţeles că bairam se poate face şi în faţa blocului, pe iarba din parcuri, în inima pădurii, oriunde pe domeniul public. Unde te apucă dor de mici, grătar şi cîrnaţi, cu „una mică” înainte şi o berică după. Între – se cîntă manele şi cîntece deocheate, de inimă albastră, cică.

S-a definit, astfel, picnicul: „orice activitate de recreere, desfăşurată în domeniul public sau privat al statului, de una sau mai multe persoane şi care are ca preocupare consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului”. Legea preconizează amenajarea unor locuri speciale, dotate cu utilităţi şi facilităţi şi precizează dacă se poate sau nu aprinde focul, pentru prepararea grătarului. Totodată, se interzice spălarea vaselor în apele curgătoare din apropiere. Este interzisă distrugerea sau degradarea amenajării din zonele speciale şi din cele indicate; nu se aruncă deşeuri decît în locurile special amenajate; vor fi indicate zonele din parcuri sau păduri aflate în intravilanul oraşelor unde se poate face picnic, dar va fi interzisă aprinderea focului.

Iniţiatorul arată în motivaţie că se doreşte reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei prin practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.
Frumos!

Ne-am uitat şi noi la alţii şi am zis că-i bine. Că nu poate tot omul să se afunde în pădure (cu maşina, spre exemplu), să facă foc unde-l trece, să se uşureze unde-l taie şi să arunce toată mizeria unde-l apucă. E nevoie de parcări, de wc-uri, grătare amenajate, coşuri de gunoi şi… inspectori. Nerespectarea legii este contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de la 100 la 50.000 lei. Garda Naţională de Mediu, autorităţile administraţiei publice locale şi personalul împuternicit al MAI pot aplica aceste amenzi.
Minunat!

Numai că (şi) această lege trebuie respectată. De către noi, toţi. Şi dacă tot ne-am hotărît să nu mai ieşim în chiloţi în faţa blocului şi să tragem un zaiafet de pomină, ar trebui să nu mai aruncăm nici mîncare pentru cîinii vagabonzi. Poate că vom elimina şi sticlele de bere consumate pe  te-miri-unde, să păstrăm curăţenia oraşului. Să eliminăm poluarea fonică. Şi degradarea, de orice fel, a mediului. Habar n-am de ce s-a spus asta doar despre oraşe. Pentru că şi satele sînt ale noastre. Şi acolo trebuie să fie curat. Şi acolo e nevoie de grijă pentru locurile unde aprindem focul. Şi unde facem gălăgie, în timp ce alţi ar vrea să se odihnească.

Costă?!
E drept. Dar merită. Vom avea păduri mai curate, parcuri cu destinaţie precisă, locuri civilizate de recreere. Cu o condiţie: să-i ardem pe aceia care nu vor să coopereze. Şi să curăţăm Parlamentul de jegoşi-aleşi, dornici să perpetueze mizeria din sufletele lor, în locurile publice.