Largi la pungă. Unul din doi români a donat bani în timpul pandemiei

Un sondaj realizat online de Banca Comercială Română arată un număr surprinzător de mare de donaţii făcute de români în această perioadă, pentru a susţine cauze caritabile în perioada pandemiei.

Aproape jumătate dintre participanţii la sondaj (49%) susţin că au donat bani pentru cauze caritabile în timpul pandemiei de COVID-19, numărul donatorilor fiind substanţial mai mare decât cel consemnat în perioade “normale”, când doar 12% dintre români făceau frecvent dopnaţii. Conform sondajului, un român a donat, în medie, de 3 ori în timpul pandemiei, iar suma medie a donaţiei a fost de 258 lei. Cei mai mulți donatori (48%) au contribuit cu sume sub 100 de lei, 18% cu sume între 101 și 200 lei, 20% cu sume între 201 și 500 lei și 10% au donat peste 500 lei. Aproape jumătate dintre donaţii (43%) au fost făcute prin SMS, 26% prin internet sau servicii bancare, iar 23% direct pe site-ul organizației.

Cele mai multe donaţii (46%) au mers către spitale și centre medicale, 36% pentru lupta împotriva pandemiei. Contribuţii impooirtante au fost îndreptate şi către copiii aflați în sărăcie, persoanele fără adăpost și educație. Cei mai puţini bani au fost direcţionaţi către artă, cultură, susținerea companiilor locale, iniţiative de mediu și lupta împotriva cancerului.

Peste jumătate dintre repondenţi (58%) cred că și o sumă mică poate reprezenta un ajutor, iar cei care nu au donat spun că ar dona dacă ar avea un venit mai mare.

Interesant este că majoritatea participanților la sondaj (63%) cred că cea mai mare ajutor ar trebui acordat copiilor și ONG-urilor care lupă împotriva sărăciei acestora.

Articole din aceeasi categorie