Între disoluţie şi soluţie

ILIE CĂLIAN

Comasatele – alegerile judeţene şi locale amînate pînă la data alegerilor parlamentare – sînt excluse, conform deciziei Curţii Constituţionale. Asta – pentru că se consideră neconstituţională prelungirea mandatului aleşilor locali şi judeţeni. Cel care şi-a asumat răspunderea Guvernului pe această aberaţie constituţională – comasarea în noiembrie a tuturor alegerilor – este preşedintele PDL, primul ministru Emil Boc, atît de drag clujenilor, care l-au ales primar de două ori, probabil vrăjiţi de lăudăroşenia acestuia, cum că ar fi specialist în drept constituţional. Boc este deja la a 15-16-a respingere a iniţiativelor sale legislative de către Curtea Constituţională. Spuneam de multă vreme despre el că este, de fapt, specialist în drept neconstituţional. Ar fi trebuit să fiu mai clar: Boc este un veritabil specialist în drept anticonstituţional. Desigur, este depăşit de şeful său, Băsescu, în sensul că acesta nu-şi pierde vremea cu teoretizări constituţionale, ci pur şi simplu, încalcă fără jenă prevederile Constituţiei. Nu este, deci, de mirare, că ieri preşedintele Băsescu şi-a reafirmat deplina încredre în Boc şi dorinţa de a continua “parteneriatul” cu Guvernul Boc.

În aceste condiţii – imposibilitatea comasării alegerilor, respectiv refuzul lui Băsescu de a concepe o altă formulă de guvern – ce se poate întîmpla? Din moment ce Curtea Constituţională a respins ideea comasării alegerilor prin prelungirea mandatului aleşilor judeţeni şi locali, rămîn două soluţii: alegeri la termen (în iunie, respectiv noiembrie) sau alegeri locale în iunie şi alegeri parlamentare anticipate (care ar putea fi şi ele comasate cu cele judeţene şi locale, dar în iunie). Evident, Opoziţia ar dori anticipate parlamentare devansate, chiar înaintea celor locale. Se pare că şi UDMR este gata să accepte o astfel de soluţie, întrucît orice amînare a confruntării sale cu electoratul propriu riscă să-i erodeze imaginea şi să-i reducă numărul de voturi.

Recentele demonstraţii ale maghiarofonilor din Secuime în favoarea Guvernului de la Budapesta, condus de Orbán Viktor, care, la rîndul său, îl sprijină pe Tökes şi mişcările extremiste maghiare, dovedesc că UDMR şi-a pierdut o seamă de susţinători. Iar faptul că, în faţa Uniunii Europene, Orbán Viktor a fost obligat să-şi tempereze discursul nu înseamnă că a renunţat la obiectivele sale. Dimpotrivă, susţinătorii săi s-au simţit jigniţi de această “umilire” şi se consideră datori să-l sprijine. De aceea, repet, pentru UDMR devansarea alegerilor perlamentare ar fi utile. Utile ar fi şi pentru deputaţii minorităţilor naţionale, care se tem că, pînă în toamnă, PDL ar putea manevra în aşa fel, încît să “treacă” o lege electorală ale cărei modificări – în perspectiva reducerii numărului de parlamentari – să conducă la scoaterea lor din Parlament, dacă nu au “în spate” un număr de susţinători egal cu cei dintr-un colegiu electoral obişniut.

Ce poate face Puterea? Puterea este, în acest moment, în derută. Nu doar pentru că Opoziţia, prin neparticiparea la lucrările plenurilor şi comisiilor parlamentare, o va pune în situaţia de a nu putea legifera, nefiind capabilă să asigure în permanenţă cvorumul, ci şi pentru că au apărut disensiuni grave nu doar în Coaliţie, dar chiar în PDL şi în rîndul parlamentarilor acestuia (dintre care deja doi au dezertat). Este posibil ca şi Parlamentul UE – în care s-a produs o anume modificare de forţe – să facă presiuni asupra Parlamentului României. Pe de altă parte, Comisia şi Consiliul UE vor fi mai reţinute, întrucît au nevoie ca angajamentele lui Băsescu să fie transformate în acţiuni concrete. În fine, nici FMI nu şi-ar dori reluarea tratativelor cu un guvern românesc mai puţin docil decît cel păstorit acum de Băsescu.

Dar Opoziţia – care blochează lucrările în plen şi în comisii ale Parlamentului şi, cel puţin aparent, nu se poate opune pe cale parlamentară voinţei lui Băsescu? Cea mai bună soluţie pentru Opoziţie pare să fie stimularea disoluţiei actualei Coaliţii.

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare