Intenţii, cifre şi predicţii

RADU VIDA

Să le luăm invers: dincolo de Parascheva, Sf. Andrei şi Dmitrie cel Nou, dincolo de supărările diurne şi neputinţa de a vedea secolul în care trăim decît din perspectiva unui revolut XIX – şi la case mai mari se vorbeşte în dodii. ONU, spre exemplu, face un clasament cu ţările care vor dispărea! Înfricoşător, nu? Şi cu toate acestea, predicţia e bazată pe cercetări care au stabilit, pe baza ratei de natalitate, data aproximativă a morţii ultimei femei din fiecare ţară, ceea ce însemnează sfîrşitul ciclului de reproducere a populaţiei. O tîmpenie?! Poate. (Pînă la urmă, există eprubetă, criogenie şi cîte n-am mai şti noi!) UN World Population Prospect dă printre primele 10 ţări care vor dispărea: Monaco, Hong Kong, Bosnia, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria şi Macedonia. Iar printre ultimii: SUA, Insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, Insulele Antile, Norvegia. Şi, zice, nu vor dispărea: ţări din Africa, Orientul Mijlociu (cu excepţia Iranului), Asia Centrală, Caucaz, India, Indonezia, Filipine, China, America Latină (Brazilia şi Chile fiind excepţiile).

Am legat aceste predicţii de un sondaj realizat de BestJobs. Sintetizăm: 57% dintre români (mai exact, din 1400 de angajaţi în rîndul cărora s-a efectuat sondajul) consideră că am avea nevoie de mai multe zile libere; 23% cred că România ar trebui să se încadreze în media europeană a sărbătorilor legale şi numai 21% cred că ar trebui să muncim mai mult. E drept că anul 2011 se caracterizează printr-o suprapunere mai mare a sărbătorilor religioase pe zilele de sfîrşit de săptămînă. Poate că şi din această cauză, cei care s-au gîndit la mai mult repaos au fost oarecum influenţaţi de această coincidenţă.

Trebuie spus, însă, că întregi categorii sociale muncesc mult, mult mai puţin decît semenii lor din ţările avansate economic. Şi nu numai atît: e vorba despre eficienţa muncii, de rezultatele ei, de calitatea lucrului făcut şi, nu în ultimul rînd, de valoarea adăugată de inteligenţă umană. Ştiu că exemplele produc rumoare, dar să ne gîndim, bunăoară, la medici.  Nimeni nu mai e în cabinete sau spitale după ora 12, să spunem. Iar dacă vin la contravizită, înseamnă că n-au fost dimineaţă în peisaj. În condiţiile în care-i eliminăm pe cei care sînt medici de familie (la ţară vin odată sau de două ori pe săptămînă, avînd asigurat numărul de pacienţi ceruţi pentru un salar decent). Asemenea orar n-au pomenit colegii lor din nicio ţară europeană! Mai departe: învăţătorii, profesorii, universitarii, cercetătorii. Le dau doar temă de gîndire, pentru că spaţiul tipografie e limitat. Şi mai sînt! Nu trebuie să ne gîndim decît la o sărbătoare care începe joi, vineri e… chiul, sîmbătă şi duminică e… de Sus, luni e pauză de mahmureală. Aşa-i şi de Crăciun, şi de Revelion, şi de Sfîntul nu ştiu care…

Mi-am amintit de bolnavul sfătuit să ia ba o boabă, ba alta. Şi în final, întreabă: o să mor sănătos? Nu aşa se pune problema. De muncit trebuie să muncim. Căci, pînă şi regii muncesc. Sau îşi găsesc ceva de lucru pentru că, vedeţi dumneavoastră, domnia-i lungă şi, fără muncă, totul devine cel puţin plictisitor. Aşadar, pînă la sfîrşitul lumii, pînă la extincţia ultimei femei (remarcaţi că despre bărbaţi nu s-a vorbit în  sondajul UN World), trebuie să muncim. Doar s-avem unde!
Că de pauză… se mai găseşte…