În apărarea felului în care China îşi alege liderii

Financial Times

Acoperirea de către mass-media occidentale a schimbărilor conducerii chineze la cel de-al 18-lea Congres al Partidului Comunist Chinez a fost una aproape uniform negativă. Corupţia, susţin criticii, pătrunde în eşaloanele superioare ale partidului, problemele de politică nu sînt discutate în public, iar naţiunea chineză este complet omisă din proces, scriu, pentru Financial Times Daniel Bell, profesor de teoria politicii la Universitatea Tsinghua, şi Eric Li, membru în board-ul “China Europe International Business School” (CEIBS) şi fellow al Institutului Aspen, în opinia cărora acestor critici – deşi parţial adevărate – le lipseşte imaginea de ansamblu.

Sistemul politic chinez a suferit o schimbare semnificativă în ultimele trei decenii şi se apropie de cea mai bună formulă pentru a guverna o ţară mare: meritocraţie la vîrf, democraţie la bază, şi un spaţiu de experimentare la mijloc.

Există un bun argument pentru participarea populară la nivel local. Oamenii ştiu, de obicei, de ce este nevoie în comunităţile lor şi intuiesc competenţa şi caracterul liderilor pe care îi aleg. De fapt, cei mai mulţi chinezi participă la alegerile la nivel local.

Într-o ţară mare, cu toate acestea, strategia o persoană-un vot este una problematică. Dintr-un punct de vedere moral, cetăţenii ar trebui să voteze pentru binele comun, deoarece voturile lor nu îi afectează doar pe ei, ci şi pe alţi oameni. Cu toate acestea, alegătorii au tendinţa să voteze gîndindu-se la portofele, iar mulţi nu reuşesc nici măcar acest lucru, deoarece le lipseşte competenţa economică. Prin contrast, alegătorii bogaţi au o mai bună înţelegere economică şi le este uşor să manipuleze sistemul în favoarea lor.

Deci cum ar trebui să fie aleşi liderii la nivel central? În mod ideal, procesul ar trebui să fie unul meritocratic: mecanismul ar trebui să fie conceput în mod explicit pentru a alege lideri cu competenţe superioare şi virtuoşi. Pe parcursul ultimelor trei decenii, Partidul Comunist Chinez s-a transformat treptat dintr-un partid revoluţionar într-o organizaţie meritocratică.

Astăzi, universităţile sînt mediile principale pentru recrutarea de noi membri. Elevii trebuie să figureze în partea de sus a clasamentului la examenele naţionale pentru a fi admişi la o universitate de elită, care formează viitorii lideri. Ulterior, aceştia vor concura puternic pentru a fi admişi în partid. Doar studenţii extrem de performanţi, care au fost supuşi unei verificări amănunţite a caracterului, sînt admişi.

Cei care doresc să lucreze în aparatul guvernamental trebuie să treacă examenele necesare, în care mii de solicitanţi concurează pentru un singur loc. Odata ce aceştia devin parte a sistemului politic, sînt necesare evaluări suplimentare pentru avansare. Ei trebuie să performeze bine la nivelurile inferioare ale guvernării şi să treacă testele de caracter. Ulterior, există mai multe examene pentru anumite posturi care testează competenţe specializate.

Avantajele meritocraţiei în stil chinezesc sînt clare. Cadrele sînt supuse unui proces de selecţie istovitor, în care doar cei cu performanţe excelente ajung la cele mai înalte niveluri. În loc să piardă timp şi bani făcînd campanie pentru a obţine voturi, liderii pot încerca să îşi îmbunătăţească cunoştinţele şi performanţele. De asemenea, China îşi trimite adesea liderii să înveţe cele mai bune practici din străinătate.

Desigur, meritocraţia poate funcţiona doar în cadrul unui stat cu un singur partid. Într-un stat multipartinic, nu există nicio garanţie că performanţa la nivelurile inferioare de guvernare va fi recompensată la niveluri superioare şi nu există niciun stimulent puternic pentru a instrui cadrele astfel încît acestea să aibă experienţă la nivelurile superioare, deoarece personalul-cheie se poate schimba odată cu un guvern condus de un alt partid. Prin urmare, mai puţin talent ajunge la birocraţie, deoarece cei care deţin cu adevărat puterea se presupune că sînt aleşi de popor.

În practică, meritocraţia în stil chinezesc întîmpină probleme. Cea mai evidentă este corupţia larg răspîndită din sistemul politic. Şi chiar dacă clauzele şi limitele de vîrstă ajută la “păzirea paznicilor”, este nevoie de mai mult pentru a reduce abuzurile de putere, cum ar fi mass-media mai deschise şi mai credibile, mai multă transparenţă, un sistem juridic eficient, salarii mai mari pentru funcţionari şi agenţii anti-corupţie mai independente.

Atunci cînd vine vorba de sisteme politice, lideri de opinie occidentali sînt încă blocaţi într-un scenariu dihotomic: democraţie versus autoritarism. Cu toate acestea, competiţia din secolul al XXI-lea, aşa cum nota universitarul Zhang Weiwei, este între buna guvernare şi proasta guvernare. Regimul chinez a dezvoltat formula potrivită pentru alegerea liderilor politici, în concordanţă cu istoria şi cultura Chinei şi adecvată circumstanţelor moderne. Sistemul trebuie îmbunătăţit pe baza acestei formule, nu a democraţiei de tip occidental.