Hidrocentralele intră la apă

RADU VIDA

Teoria după care Statul este un prost  administrator a prins rădăcini şi a înflorit pe meleag. Schimbarea numelui fostelor întreprinderi sau, mai exact, ataşarea în coadă a cîte unui mîndru SA n-a făcut altceva decît să deschidă drumul unui acţionariat cel puţin ciudat. Şi, în felul acesta, am devenit campioni ai răului ce se poate face unei societăţi, aflate şi aşa în degringoladă.

Procesul de industrializare a ţării a produs – e drept – traume, în sensul dezrădăcinării (deloc forţate, pentru că, totuşi, oamenii veneau la oraş în căutarea unui trai mai bun şi, implicit, mai uşor), dar distrugerea sîmburelui de industrializare (pentru că, socialismul n-a îndeplinit nici măcar visul liberal de la 1848), aşadar efortul de a duce România la sapă de lemn este, cel puţin, la fel de dureros. Şi are consecinţe diametral opuse. Dacă industrializarea a încercat să ţină pasul cu modernizarea generală a lumii, oferind urbanului valenţa modernităţii, locuri de muncă şi asimilări ale unor tehnologii de vîrf, dezindustrializarea a lăsat, pur şi simplu, oamenii pe drumuri, a vopsit geamurile socialului în cel mai adînc negru şi a pus o serioasă frînă în calea ţinerii ritmului cu alte ţări în ceea ce priveşte avansul tehnologic.

Iar involuţia continuă.
Asta pentru că ochiul hain al depravării a pus pecete grea, ireversibilă poate, şi pe bogăţiile subsolului şi pe entităţile ce produc energia acestei ţări. Se pare că a venit rîndul hidrocentralelor să fie prăduite, după ce industria a fost, în mare parte, pusă la pămînt, iar bogăţiile subsolului sortite pierzaniei. Iată: Hidroelectrica, cu binecunoscutele sale însemne ale unei morţi programate SA, a anunţat vînzarea a 14 microhidrocentrale, cu  putere instalată de 9,4 MW. Şi se laudă, foştii şi actualii tovarăşi într-ale potlogăriilor de mare respiraţie, că au obţinut un preţ mediu, chiar peste aşteptările lor. Aşadar, suma încasată de Hidroelectrica (vorba vine, pentru că de aici se înfruptă toţi cei care participă la dezastrul bine planificat), dacă mai contează, suma obţinută din vînzări este de aproximativ 10,6 milioane de euro. În lei jigăriţi, desigur.

În treacăt fie spus, o mînă de oameni de la fosta Electrocentrale au administrat onorabil, decenii de-a rîndul, aceste hidrocentrale, iar acum, sute de administratori-manageri, directori şi directoraşi, AGA de politicieni şi alţi vampiri de te miri unde nu sînt în stare să protejeze nici măcar „colateralele” de pe Crişul Repede, Bistriţa, Budac, Huza, Someşul Mic, Săsele.

E mai puţin important că Hidroelectrica SA vine după o ciudată insolvenţă. Că acolo s-au aciuat tot felul de indivizi, dornici să pună oareşce bănuţi făcuţi de alţii la teşchereaua lor personală. Şi, poate, nu e lipsit de importanţă că în… intestinul fostei instituţii şi actualei Societăţi pe Acţiuni se luptă răul cu şi mai răul. E greu ca… civil să percepi nuanţele de negru în care pictorul anonim încearcă să sugereze dezastrul unei ţări. Dar ce e evident pentru oricine se materializează în dorinţa tuturor de a pune sub ape munca şi efortul unui întreg popor. Propoziţia e simplă şi clară ca lumina zilei (sau a nopţii, care trebuie iluminată de la aceste hidrocentrale): următorul lot scos la licitaţie va fi undeva prin luna septembrie.

Comunicatul Hidroelectrica a clar: trebuie vîndut tot! Urmărim cu interes ce vor face Basixdue SpA Italy, SC Mineral Bir SRL şi SC Three Pharm SRL, noii proprietari ai microhidrocentralelor tocmai vîndute. Un model ar fi cel al mai vechilor proprietari ucraineni (?!) de la… diferite CUG-uri, care au făcut una cu pămîntul mîndreţe de combinat: huiduit ca megaloman, nefuncţional, învechit şi poluant, dar care dădea de mîncare la aproape 20.000 de oameni.