Franţa: Partidele politice se pregătesc pentru schimbări la nivelul conducerii

Kommersant

Cele două principale partide politice din Franţa se pregătesc de schimbări. În timpul congreselor din toamnă vor fi schimbate structurile de conducere ale Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) şi Partidului Socialist (PS). Lupta pentru principalii pretendenţi a început deja.

Uniunea pentru o Mişcare Populară, care a pierdut alegerile prezidenţiale împreună cu Nicolas Sarkozy şi a fost puternic şubrezită în timpul alegerilor parlamentare, ar trebui să se gîndească nu la revanşă, ci la supravieţuire. Acest partid de dreapta conţine forţe politice mult prea diferite: acestea l-au sprijinit cîndva la unison pe Sarkozy, însă acum el nu mai este preşedinte, dar partidul a rămas.

Următoarea încercare pentru UMP vor fi alegerile municipale din 2014. Exact cu fostele alegeri locale a început ofensiva socialiştilor: sprijinindu-se pe municipalităţi, ei au ajuns în Adunarea Naţională, apoi în Palatul Élysée şi guvern. Astăzi, socialiştii doresc să-şi consolideze supremaţia: astfel se explică ideea lor de a acorda dreptul la vot în aceste alegeri străinilor care locuiesc în Franţa.

În faţa acestei ameninţări, forţele de dreapta au nevoie de aliaţi. Este logic ca aceştia să fie căutaţi printre susţinătorii Frontului Naţional (FM), care în timpul alegerilor prezidenţiale din 2007 l-au sprijinit pe Sarkozy, dar în ultimele au refuzat să voteze pentru el. Uniunea cu naţionaliştii constituie un subiect dureros pentru conducerea UMP, cu care familia Le Pen are vechi conturi de reglat. Însă, membrii de rînd ai UMP au în mod evident mai multe asemănări cu membrii FN, decît cu socialiştii.

Partidul va trebui să-şi cureţe şi strîngă rîndurile, să-şi caute aliaţi. De aceasta a decis să se ocupe François Fillon, fost premier în guvernul lui Sarkozy. Ultimele sondaje de opinie arată că francezii îl consideră pe Fillon cel mai popular preşedinte al ţării. Tot ce Sarkozy şi-a revendicat ca merit al său – criza economică ţinută în frîu, fermitatea la adresa imigraţiei, autoritatea Franţei pe plan internaţional – este astăzi în ochii francezilor meritul principalului său administrator. Cu cît mai mult se agravează problemele economice ale ţării, cu atît mai mari sînt procentele de popularitate ale lui Fillon.

Însă, actualul lider al UMP, Jean-François Copé, nu vrea să renunţe fără luptă. El tărăgănează cu înaintarea candidaturii sale, însă în mod evident îşi pregăteşte terenul pentru a fi reales: se deplasează continuu prin ţară şi poartă discuţii cu funcţionarii locali de partid. Iar atunci cînd concurenţii îl acuză că profită de funcţia sa şi de fondurile partidului pentru a-şi face reclamă, Copé “se face că nu înţelege”: oare nu este obligaţia directă a liderului să sprijine spiritul partinic în întreaga Franţă?

Deja şi-a făcut publice planurile şi Nathalie Kosciusko-Morizet, fost ministru şi secretar de presă al staffului electoral al lui Nicolas Sarkozy. Aceasta intenţionează să reformeze partidul, orientat în mod tradiţional spre un lider puternic de la Paris, şi să-l întoarcă spre regiuni, pentru a-i învinge în sfîrşit pe socialişti în alegerile municipale.

Mai există şi alţi candidaţi la preşedinţia UMP, însă deocamdată trei sînt cei mai importanţi. Aceştia reprezintă diferite părţi ale UMP. Francois Fillon este pe placul francezilor, în timp ce Jean-François Copé este candidatul birocraţiei partinice. La rîndul său, Nathalie Kosciusko-Morizet este deputatul “teoreticienilor”, care nu prea sînt iubiţi în niciun partid. Doar François Fillon are şanse de a găsi un limbaj comun cu FN, dacă acest lucru va fi necesar din interese tactice: atît Nathalie Kosciusko-Morizet, cît şi Jean-François Copé au atacat prea mult partidul lui Le Pen.

De altfel, probleme are şi partidul cîştigător, cel Socialist. Prim-secretarul acestui partid, Martine Aubry, şi-a anunţat deja demisia. Ea are o relaţie foarte proastă cu François Hollande, după ce i-a tăiat de două ori calea lui personal şi fostei soţii a acestuia, Ségolène Royal. Neînţelegerile dintre preşedinte şi Aubry au devenit evidente cînd aceasta nu a primit funcţia de premier, pe care miza foarte tare. Deocamdată, locul lui Aubry se aşteaptă a fi ocupat de al doilea ca ierarhie în partid – filosoful, jurnalistul şi parlamentarul european Harlem Desir.

Este clar că, neîntrecut în dezbaterile politice interne, François Hollande nu va lăsa în mîini ostile PS, de sprijinul căruia el are atîta nevoie, chiar dacă se proclamă preşedintele tuturor francezilor. Tocmai de aceea el nu s-a pronunţat direct cu privire la persoana pe care ar prefera să o vadă în locul lui Aubry: Partidul Socialist este cel care urmează să-l ducă din nou pe Hollande la Palatul Élysée în 2017.