Filme. Premiere cinematografice. “127 de ore”, imn închinat vieţii

Sînt foarte, foarte multe de scris despre 127 Hours, film care face şi acuma să curgă multă cerneală. Pe drept dacă luăm în considerare faptul că la baza peliculei britanicului Danny Boyle stă un caz real, o poveste cutremurătoare despre voinţa şi dorinţa de a trăi.

Am să le iau în ordinea lor firească, oprindu-mă asupra celor mai semnificative aspecte. Şi voi începe cu Aron Ralston (n. 1975). Pasiunea pentru alpinism va face din el omul numărul 1 în Statele Unite şi nu numai. Mai trebuie amintit faptul că Ralston a fost şef de promoţie la Carnegie Mellon University, inginerie mecanică, profesie abandonată la scurt timp după absolvirea studiilor universitare, în favoarea alpinismului.

Aprilie 2003, zile cruciale pentru tînărul alpinist Aron Ralston, blocat timp de cinci zile între versanţii din Blue John Canyon, Utah, cinci zile terifiante, un chin care a luat sfîrşit abia după ce şi-a tăiat mîna captivăşi a parcurs pe jos 15 km înainte de a fi salvat !

Întreaga poveste vede lumina tiparului în autobiografia Between Lock and a Hard Place (tradus la noi prin Între ciocan şi nicovală), sursă de inspiraţie pentru Danny Boyle şi Simon Beaufoy. Mai trebuie menţionat ceva, faptul că Aron Ralston îşi continuă ascensiunile, reuşind pînă în prezent escaladarea vîrfului Ojos del Salado din Chile, respectiv Monte Pissis din Argentina. Ralston este singurul alpinist care a reuşit escaladarea celor 53 de vîrfuri din Colorado Mountains, proiect început în 1997 şi finalizat în 2005, la doi ani după teribilul accident.

Danny Boyle nu are nevoie de recomandări. Vă supun atenţiei peliculele Trainspotting,Slumdog Millionaire, Shallow Grave, multi nominalizate şi premiate. La fel se întîmplă cu 127 de ore, film prezentat în festivaluri prestigioase, Tellurida, Toronto, Austin, Londra, Los Angeles, Rotterdam, Belgrad, Dubai, Thessaloniki, Turin, recompensat cu AFI Movie of the Year la AFI Awards, şase nominalizări Oscar, alte trei nominalizări la Globul de Aur, Premiul 2 la DFWFCA Award – Dallas, Mill Valley Film Festival Award, Premiul 2 Audience Award la St. Louis, trei nominalizări la Critics Choice Award (regie, film, scenariu adaptat), nominalizat Writers Guild of America, lista este foarte lungă, este însă expresia valorii filmului lui Boyle.

Pentru rolul lui Aron Ralston, Boyle a optat pentru James Franco (n. 1978), actor care a obţinut Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal, miniseria TV ‘James Dean’, nominalizat la Oscar pentru 127 de ore, nominalizat Globul de Aur pentru 127 de ore, respectiv The Pineapple Express. A fost o alegere inspirată, James Franco ridicîndu-se la nivelul aşteptărilor puse în el, rolul lui Aron Ralston propulsîndu-l în lista preferinţelor marilor case producătoare, pe listele multor regizori de top.

127 de ore nu este un film pentru cei slabi de înger, asta e sigur. Şi cînd afirm acest lucru mă gîndesc la spectatorii care au leşinat în timpul vizionărilor. Este un film de un dramatism rar întîlnit, un film despre curaj, voinţă, destin asumat. Este înainte de orice, imn închinat vieţii, dorinţei de a trăi, o dovadă că omul poate depăşi obstacole de orice fel, naturale în cazul nostru. Este şi o lecţie dată oamenilor, pasionaţi sau nu de alpinism, de sporturi extreme în general, o lecţie din care avem multe, foarte multe de învăţat. Mergeţi să vedeţi 127 de ore. Mergeţi pentru Aron Ralston în primul rînd. El este temerarul, el este profesorul, omul care are multe de spus şi de la care, repet, avem de învăţat. Mergeţi şi pentru Danny Boyle, realizator al unei pelicule de o cu totul şi cu totul altă factură decît Trainspotting sau Slumdog Millionaire. În fine, mergeţi pentru James Franco, Kate Mara, Treat Williams, Clemence Poesy, Kate Burton, Fenton Quinn, Lizzy Caplan… (‘Arta’).

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare