FESTIVALUL NAŢIONAL “ETERNA EPIGRAMĂ’’ cu CARAGIALE ÎN MILENIUL TREI

Ediţia a XXIII-a, 22-24 iunie 2012

DIN CREAŢIILE  PARTICIPANŢILOR LA FESTIVAL
“Omul de afaceri’’
Mult prea multe hahalere
(Nici c-un pic de studii chiar!)
Învîrtesc afaceri grele
Cu un iz…curat murdar!
Luminiţa Otilia Gotzes, Germania

Bieţii parlamentari
Făcînd o analiză fină
S-au plîns cu toţii în final
Că nu au bani să-şi întreţină
Elicopterul personal.
Viorica Voicescu, S.U.A.

Artele marţiale în diferite
campionate
Sportivii noştri mai pierdură,
Iar guvernanţii, să se ştie,
Centura neagră obţinură
La lupta pentru bogăţie!….
Gheorghe Bîlici, Chişinău

Verticalitate
În viaţa noastră sumbră,
E greu să-l crezi pe-un şef curat,
Căci cel ce stă în umbră
Mi-l ţine strîns şi aplecat.
Ion Cuzuioc, Chişinău

Şi dacă…
Şi dacă guvernanţii ne înjură
Că nu mai scoatem ţara din nevoi,
Avem motiv să spunem că ei fură
Mai repede decît producem noi.
Ion Diviza, Chişinău

Eroii lui Caragiale
Azi Domnul GOE are celular
Iar CAŢAVENCU e parlamentar;
Toţi moftangiii-n fruntea ţării sînt
Şi MIŢA-i purtătoare de cuvînt.
Eugen Albu, Cluj-Napoca

Unde-s doi, puterea creşte
Măi Mărine, care-i baiul?
Tu ai prazul, eu am aiul,
Tu mai iute, eu mai lent –
Împreună-n Parlament!
Ionel Andraşoni,
Cluj-Napoca

Portrete eterne
“Amploaiaţi’’ şi “haimanale’’-
Ca-n teatru’ lui Caragiale –
Găseşti în viaţă permanent
De pildă:… şi în Parlament!
Barbu Bălan, Cluj-Napoca

Logica lui “curat murdar’’
Că e politica murdară,
Ştiu toţi că e adevărat
Şi logica elementară
Ne-ndeamnă să facem curat.
Tiberiu Bălcescu,
Cluj-Napoca

Destin
Lui I.L.Caragiale
Cel ce ne-a disecat pe noi,
O spunem să se audă clar,
Deşi nu-i printre mari eroi,
Ne-a pus sigil… curat murdar!
Ion Bindea, Cluj-Napoca

Apariţii electorale
Cînd intră în emisiuni
E fercheş candidatul,
Doar limba, la promisiuni,
I-o mişcă… necuratul!
Vasile Til Blidaru, Dogari,Buzău

Portret de senator
Strălucire cît încape,
E un tip “Jos pălăria!’’
Nu-l priviţi mai de aproape
Că se vede murdăria.
Aurel Buzgău, Cluj-Napoca

Apel la 112 (îndeplinit)
Poporul vă cere
Grabnic să-l salvaţi:
Partidul la putere,
Să-l descarceraţi.
Viorel Cacoveanu,
Cluj-Napoca
Corupţia endemică
Politica, îmi este clar,
E un lucru cam murdar;
Dar justiţia de stat
Face din murdar, curat.
Teodor Capotă, Cluj-Napoca

Demonstraţie nedorită
‘’Aleşii’’ au ciudat concept
Şi-arată astăzi lumii-ntregi
Cum au zidit un “stat de drept’’
Pe baza unor strîmbe legi.
Dan Căpruciu, Galaţi

Unuia care îşi contestă trecutul
de turnător
Dosarul lui murdar, se pare,
Asemeni vechilor lui ghete,
Cu cît îl periezi mai tare,
Cu-atît apar mai multe…pete!
Grigore Chitul, Bistriţa

Unui procuror DNA
Într-o ţară democrată,
Cînd coruptul demnitar,
Este scos basma curată,
Asta-i chiar… CURAT MURDAR!
Gheorghe Constantinescu, Braşov

Curat murdar…
Citit (şi mai ales citat)
Va fi de-a pururi Caragiale –
Un om cu cugetul curat…
Murdar fu chipul vremii sale!
George Corbu, Bucureşti

Portret de demnitari
Spală bani, împart dreptate,
Inventează naşi, mătuşi,
Dar au mîinile curate
Căci se poartă ‘’cu mănuşi’’.
Constantin Cristian, Galaţi

Mîndrie naţională
Lumea ştie, de-astă dată
Tot românu-i plin de fală,
Că-ntr-o ţară-aşa curată
Şi dosarele se spală…
Florina Dinescu-Dinu, Ploieşti

Vaccinare naturală
Parlamentarii, prin contract,
Şi puştii, pîn’ la pubertate,
Cu murdăria iau contact,
Dar capătă…imunitate!
Grigore Marian Dobreanu, Tg. Jiu

Curat murdar
De intri în politică curat –
Un lucru ce se-ntîmplă foarte rar –
Îţi schimbi partidul şi eşti avansat,
Dar sigur vei ieşi murdar.
Raul Florea, elev, Cinciş-Cerna, Hunedoara

Regionalizarea României
Inspiraţi fiind de la Buda…
Simpli muritori ca sperla,
Sper să li se simtă truda
În “provincie’’…la Gherla.
Vasile B. Gădălin,
Cluj-Napoca

Contract dubios
S-a zvonit că patronaşul
Firmei de salubrizare
Ce ne curăţă oraşul
Are mîinile murdare.
Petru-Ioan Gîrda,
Cluj-Napoca

Interlopii şi comerţul
Azi, la fel ca altădată,
Interlopii se-adunară –
E-o înţelegere curată,
Dar afacerea-i murdară.
Petre Gigea-Gorun, Craiova

Primarului meu
L-aş întreba pe dom’ primar,
Privind în jur, exasperat,
De ce-i oraşul meu murdar
Cînd el, de bani, m-a curăţat!?
Laurenţiu Ghiţă, Bucureşti
Din umbra lui Nenea Iancu
În Ploieşti dac-am trăit,
De umor m-am molipsit;
De-i eram contemporană,
Eram şi… republicană.
Gabriela-Genţiana Groza, Cluj-Napoca

Fostei guvernări
Prinşi de frîiele puterii
Şi plăcîndu-le bănetul,
Au făcut din plin mizerii
De au curăţat bugetul!
Valentin Groza, Tg. Jiu

Electorală
În nefericita ţară,
E o stare cam bizară:
Poţi s-ajungi parlamentar
Dacă eşti curat… murdar.
Ionel Iacob-Bencei, Timişoara

Criterii politice
De cînd Ion, la bar, a zis
Că-i cel mai mincinos din sat,
Vreo trei partide l-au înscris
În cap de listă, candidat!
Emil Ianuş, Horodnic de Sus, Suceava

Constatare
De urgie cin’ să scape?
Brazii vin aduşi de ape,
Dar cînd brazii vin prea mulţi
Apele nu lasă punţi!
Maria Ioniţă, Cluj-Napoca

‘’Rîzînd îndreptăm moravurile’’
Slăvite-s vorbele române –
Şi-or fi cît omul vieţuieşte:
Tot ce-i murdar, murdar rămîne,
Iar ce-i curat, se murdăreşte!
Vasile Larco, Iaşi

După alegeri
Deputatul s-a-nvăţat
C-un limbaj nu prea curat –
Şi ca unul ce-i “famat’’,
Uite, azi noi l-am “spălat!’’
Dorel Lazăr, Aiud

Dialog cu Caragiale
Te infiltraşi cam peste tot:
Literatură, teatru, vot…
Cum să ne facem demni de tine?
“De-aţi scrie mai puţin,…mai bine…’’
Ana Marinoiu, Cluj-Napoca

Nicio schimbare
Chiar dac-am intrat în U.E.,
Nu-i nici rău, nici bine nu e;
Tot şomer sînt de un an,
Dar acum… european!
Marius Mălai, Cluj-Napoca

Umor
În “Vizită’’ m-am dus de dimineaţă,
Mi-am pregătit cu sîrg ‘’şoşonii’’
Să-i pun la uşă! – cu dulceaţă,
Ca să-i încalţe ei,…patronii!
Doina Miclea, Cluj-Napoca

Reacţia Guvernului 2012
Nu mai demonstraţi în piaţă
Să vă plîngeţi de-astă viaţă;
Toţi o duc extrem de bine…
Ştiţi şi dumneavoastră cine!
Marius-Lucian Miclea,
Cluj-Napoca

Perenitate
Dovedind că-n lume totu-i efemer,
Anul Caragiale s-o sfîrşi şi el –
Doar eroii comici renasc – pereni –
Probe vii c-aicea noi sîntem eterni.
Iconiţa-Octavia Micu,
Cluj-Napoca

Scopuri şi programe
În politică se poate
Să ajungi la guvernare
Cu programe prea-curate,
Dar cu scopuri prea-murdare.
Nicolae-Paul Mihail, Sinaia
Ajutoare medicale
Din umanitară normă,
Ne-au donat, cu mult forfoi,
Sculele – de la reformă,
Leacurile – din gunoi!
Zeno Millea, Cluj-Napoca

Ieri şi azi
Pe vremuri eram toţi curaţi –
De-afaceri neatinşi;
Acum şi banii sînt spălaţi
Şi tot murdari sînt prinşi.
Constantin Mîndruţă, Piteşti

Parada militară
În straie noi, îngalonată,
Avînd acuma un alt  brand,
Trecea armata, reformată
Cu tehnică de… second hand!
Gavril Moisa, Cluj-Napoca

Canină
Prin ţară, astăzi, poţi să vezi
Pe stradă, zeci de maidanezi,
Dar şi, aleşi de cetăţeni,
O droaie de…’’dalmaţieni’’!
Ion Moraru, Galaţi

Vocea majorităţii
Vorba ceea, vorba vine,
Îmi fac cruce şi zic zău:
Nici “atuncea’’…n-a fost bine,
Dar acuma-i şi mai rău!
Gheorghe Mraişte,
Cluj-Napoca

Tot ca pe vremea lui Nenea Iancu
Se păstrează şi-azi cutuma
Între inculţii bădărani
Şi aleşii de acuma –
…Diferenţa e de ani!
Gavril Neciu, Cluj-Napoca

Băiet deştept
Fiind cuminte şi “curat’’,
Mergeam cu musca la arat,
Dar, învăţînd să fiu “murdar’’,
De patru ori am fost primar!
Janet Nică, Ostroveni, Dolj

Unui candidat
Votat, cu toţi îl aclamăm,
Deşi-i un mare delincvent…
Şi-acuma, unde să-l băgăm:
În dubă sau… în Parlament?
Nicolae Nicolae, Caransebeş

Parvenitul
Se dă cu creme fine şi parfum
Şi tot nu conteneşte să se mire
De ce nu are nici măcar acum
Obraz subţire.
Dan Viorel Norea, Constanţa

Ofertă
Eu unul nu mai pot să tac
Şi strig în gura mare:
Aştept guvernului să-i fac
Servicii funerare!
Alexandru Oltean, Bistriţa

Anti inginerie genetică
Legume tratate genetic
Din nou la gunoi se întorc
Tronînd în efect dietetic!
(Dar nu din gunoiul…de porc!)
Sever Purcia, Sibiu

Spovedania unui copil
Nu mai pot să mai amîn
Să mă laud la monah
C-am bătut rău un bătrîn
Într-un parc retras… la şah!
Irina Păcurar, elevă,
Cluj-Napoca

“Domnul Goe’’ şi opinia publică
Cît ar fi de-al dracu’ plodul,
Ţi-e util şi drag nerodul
Cînd mai vin bărbaţi să spună…
Rău copil, cu mamă bună…
Radu Păcurar, Cluj-Napoca
Pildă
Poate-n lume-n lung şi-n lat
Nu-i nimica prea curat;
Pete se găsesc şi-n soare!
Da, dar sînt strălucitoare!
Eugen Pop, Cluj-Napoca

Alegeri “à la Caragiale’’
De cînd e  iar democraţia,
Românu-i frate cu hoţia,
Iar la alegeri – hîc! – scuzaţi,
Toţi cetăţenii-s turmentaţi.
Ioan Pop, Cluj-Napoca

Caţavencii
Personaje decupate
Dintr-o lume de coţcari,
Care au imunitate –
Parc-ar fi…parlamentari!
Marian Popescu,
Cluj-Napoca

Amurg violet (bacovian)
Amurg de toamnă violet…
Trei prim-miniştri, pe-ndelete:
Doi, puşi de unul fără plete
Şi-un altul, prea…independent.
Mircea Roşa-Miro,
Cluj-Napoca

Curat  murdar
Politica-i un fel de scaldă,
Cu apă care n-o să sece:
Pentru “murdari’’ e baie caldă,
Pentru “curaţi’’ doar duşul rece.
Mihai Sălcuţan, Buzău

Metamorfoză
‘’Învîrtindu-se’’ abil
În echipa personală,
El transformă-n mod subtil
Învîrtirea-n învîrteală.
Alexandru Stănescu,
Cluj-Napoca

Curat murdar
În viaţă, cîteodată, necuratul
Îşi vîră coada-n lucruri clare
Şi-aşa ne-nvrăjbeşte pe unul cu-altul
Încît toate devin curat-murdare.
Sorin Stroia, elev, Cinciş-Cerna, Hunedoara

Ciocoii noi
E plin de domni de trei lulele –
Endemic mioritic soi –
Ce nu-şi încap de ei în piele,
Deşi pe dinlăuntru-s goi.
Gheorghe Şchiop, Porumbacu de Jos, Sibiu

O competiţie Vest-Est
La ei, în zeci de ani cu pace,
S-a-mbogăţit un deputat,
La noi, un parvenit se face
…Cu un mandat.
Ioan Şiman, Baia Mare

Interes electoral
– Ai ochelari, o întrebai,
Să vezi clar, votul cui îl dai?
Şi ea mi-a replicat candid:
– Ei, nimeresc eu vreun partid!
Mihai Teognoste,
Cluj-Napoca

România vizavi de suratele
ei din U.E.
Nu există ţară parteneră –
Şi părerea mea nu-i partizană –
Cu-o economie mai prosperă:
Mă refer la aia…subterană!
Ioan Toderaşcu, Costeşti,Vaslui

Contemporani cu Nenea Iancu
Demagogia-i un model
De a prosti electoratul;
Scopul final e-n portofel –
Cel mai cinstit e… turmentatul.
Valentin Vişinescu,
Cluj-Napoca

Grupaj realizat de Silvia POPESCU

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare