Expoziţie eveniment: „Pădurea de cenuşă”- IOAN SBÂRCIU

Nume cu ample şi viguroase răsfrîngeri în context naţional şi internaţional, pictorul Ioan Sbârciu – aflat la un moment aniversar (n. 1948) – a ţinut să se înfăţişeze publicului clujean printr-o sinteză expoziţională de o impresionantă anvergură, desfăşurată pe două artere din fastuosul etaj al palatului ce adăposteşte Muzeul de Artă. Pentru a da unitate şi consistenţă unei anume direcţii desprinsă din resorturile unei fecunde inspiraţii şi originale configurări, artistul a asociat lucrări în tehnică mixtă subsumate unui incitant generic: Pădurea de cenuşă. Multe din tensionatele compoziţii se extind la proporţii monumentale, de la 4 la 6 m pe orizontală, asigurînd ansamblului expoziţional o impresie de sanctuar, decorat cu expresive fresce. Se simte din plin tumultuoasa manifestare a unui temperament vital, predispus intonaţiilor energice pentru a materializa profunzimi de gînd şi sentiment.

Factura de-acum a picturii maestrului Ioan Sbârciu, concomitent referenţial dascăl în învăţămîntul academic de artă, propovăduitor de aspect formal, specific actualităţii, nu surprinde pe cei familiarizaţi de ani buni cu expresivităţile unei viziuni preocupate de a eterniza aspecte dintre cele mai diverse ale naturii şi destinului uman. Conştiinţă lucidă a timpului său, s-a simţit adînc răvăşit de consecinţele poluante ale tehnologiilor şi comportamentului contemporan, instituindu-se într-o voce penetrantă, cu puternice radieri în jur. Se exprimă sugestiv şi convingător prin modalităţi strict plastice, dincolo de orice tentaţie de retoric şi anecdotism. Are la dispoziţie un prodigios şi plurivalent simţ cromatic care-i permite desăvîrşirea de armonizări adecvate în măsură să valorifice diferenţiat trepidaţiile unei sensibilităţi agresate de alarmante nocivităţi. Timbrul evocării a devenit unul predilect expresionist, afirmat atît prin nervozitatea tuşelor dezinvolte, cît şi prin introducerea în suprafaţa picturală de material teros, ce dezvoltă reliefate şi aspre rugozităţi.

Semnificativ ni se pare modul distinct în care Ioan Sbârciu îşi materializează crezul artistic. Deşi prioritare devin suprafeţele bîntuite de efectele unor dezolante atrofieri ale regnului vegetal, ajungînd în unele ipostaze la strania dominare a întunericului, cum întîlnim în cele şase variante din ciclul Nocturnelor, la temelia impulsului creativ stă sentimentul unei constante şi subtile fluidizări ale pigmentului pentru ca receptorul să ia act de caracterul bivalent al realităţii. Pe de o parte, străfundurile fiinţei sale sînt stăpînite de adierile unui univers cantonat în solaritate şi efuziuni lirice, după cum o arată cîteva abordări ale Spaţiului transilvan feeric. Şi-atunci contrapunctic, prin dureros contrast, ne înfăţişează – în alt registru afectiv – vaste suprafeţe cuprinse de ceţuri şi arderi fumegînde, transferînd în păienjenişul unor extinse şi deprimante griuri fulguraţiile ierburilor, frunzişului şi trunchiurilor ce-şi macină şi sting treptat prospeţimea şi măreţia verticalităţii. N-ai cum să rămîi indiferent conştientizînd evidenţa sau iminenţa unor devoratoare cataclisme !

Genul de artă promovat cu elevat profesionalism de maestrul Ioan Sbârciu cunoaşte o dublă şi fertilă finalitate: în plan civic şi estetic. E antrenată adeziunea noastră la un mod de existenţă capabil să bareze proliferarea incertitudinii şi absurdului. Devenim în acelaşi timp receptorii unor imagini complexe, animate de frenezii şi ardenţe într-o măiestrită articulare de succesiuni ritmice şi interferenţe, dar şi de infinite surdinizări, care încurajează un dialog în durată, cu consecinţe benefice în plan psihic şi mental.

Negoiţă LĂPTOIU