Expoziţia foto: Piaţa Unirii de-a lungul timpului

Afis-Piata-UniriiLa Casino – Centru de Cultură Urbană din Parcul Central al Clujului se va deschide marţi, 16 aprilie a.c., începînd cu ora 10, expoziţia foto cu titlul PIAŢA UNIRII DE-A LUNGUL TIMPULUI. După cum este cunoscut, Piaţa Unirii a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe schimbări de nume, modificări ale clădirilor şi peregrinări ale unor statui, dar şi-a păstrat, în general, amprenta identitară, care face din acest spaţiu cel mai frumos loc al Clujului. Se regăsesc în expoziţie imagini ce redau forfota unui tîrg în toată regula, cafenele cochete ale secolului al XIX-lea, „casa cu picioare”, cel mai înalt turn de biserică din România, pînă la cea mai reprezentativă operă de arhitectură barocă de pe teritoriul Transilvaniei, Palatul Banffy. Piaţa Unirii reprezintă nu doar inima oraşului, ci şi locul care adăposteşte Ansamblul monumental Matia Corvin, aflat în clasificarea UNESCO pe locul 5 în lume, pe lista statuilor memoriale, şi prezentînd unicitate în lumea statuilor ecvestre, toate cele patru copite ale calului regal fiind poziţionate pe sol, spre deosebire de restul statuilor, la care cel puţin un picior al calului este ridicat. Indiferent că este vorba despre imagini din secolul al XIX-lea, de la începutul secolului XX, din perioada interbelică sau din cea comunistă, Piaţa Unirii rămîne o delectare continuă – ne-au spus organizatorii evenimentului.
IM2_1859_Sf.Mihail la care se finisa turnul neogotic var 2
Aceiaşi inimoşi coordonatori şi organizatori, Ancuţa-Lăcrimioara Chiş, manager al Asociaţiei Clujul de altădată, şi Ucu Bodiceanu, referent cultural la Casa de Cultură a municipiului Cluj-Napoca, şi-au pus mintea la contribuţie şi au realizat o nouă „plonjare” în trecutul Clujului profund, în lumea care, prin prestanţă şi valoare, a făcut gloria trecută a cetăţii transilvane. Locuri, edificii în plină strălucire – v. Hotelul New York/ Continental (astăzi – ca după bombardament!) – , celebrul covor de flori din centrul Clujului, trecători eleganţi, unde s-au dus toate?…

Expoziţia este deschisă pentru vizitare începînd de marţi, 16 aprilie a.c., pînă la 1 mai 2013, orar zilnic 10-20. Intrarea este liberă.

A consemnat
Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare