Elena Uioreanu: „Ministerul Educaţiei Naţionale mai are de plătit elevilor navetişti din judeţul Cluj restanţe de circa două milioane de lei”

Elena-Uioreanu-2  Deputatul PNL, Elena Uioreanu, se interesază de soarta elevilor din colegiul pe care îl reprezintă. Astfel, prin intermediul unei interpelări adresate ministrului educaţiei, Remus Pricopie, ea semnalează întîrzieri în efectuarea decontului abonamentelor pentru transportul elevilor navetişti din judeţul Cluj. „Mă adresez dumneavoastră ca urmare a unor discuţii avute cu locuitorii comunelor din Colegiul 9 Cluj, pe care îl reprezint în Camera Deputaţilor, în cadrul cărora am fost întrebată despre situaţia decontării abonamentelor elevilor navetişti. Vă informez că, în Colegiul 9 Cluj, eminamente rural, majoritatea elevilor de liceu fac naveta la instituţii de învăţămînt din oraşul Huedin sau în municipiul Cluj-Napoca, iar pentru ei şi părinţii lor decontarea cheltuielilor aferente transportului este extrem de importantă, dat fiind faptul că sînt numeroase familii care se întreţin dintr-un singur salariu, din ajutor social sau nu au nici un venit stabil”, subliniază deputatul liberal. Totodată, Elena Uioreanu precizează că, din informaţiile obţinute de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, reiese că pentru anul şcolar trecut s-au făcut decontări parţiale, astfel că, la acest moment, Ministerul Educaţiei Naţionale mai are de plătit elevilor navetişti din judeţul Cluj restanţe de circa două milioane de lei. „În luna mai a acestui an, într-o dezbatere pe teme de educaţie, făceaţi afirmaţia că luaţi în calcul creşterea suportului financiar pentru elevii navetişti. Înţelegem faptul că bugetul naţional nu suportă la acest moment astfel de măsuri, dar vă rog să precizaţi cînd preconizaţi că se va regla situaţia restanţelor înregistrate la deconturile pentru transportul elevilor”, solicită, în încheierea interpelării, parlamentarul liberal.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie

    Nu exista articole asemanatoare