Eichmann – expoziţie asupra “banalităţii răului”

El Pais

O expoziţie din Tel Aviv prezintă obiectele personale ale lui Adolf Eichmann, responsabil al Holocaustului, precum şi documentele care au permis capturarea şi judecarea sa.

Scriitoarea Hannah Arendt şi-a rezumat impresiile asupra procesului într-o carte devenită celebră: “Eichmann in Jerusalem: A Report on the Banality of Evil (“Eichmann La Ierusalim. Raport asupra banalităţii răului”. Cîteva exponate ale acestei banalităţi pot fi vizionate la expoziţia deschisă la Tel Aviv: obiecte personale ale lui Eichmann, cuşca din geam blindat, rapoarte care au permis identificarea şi răpirea lui la Buenos Aires.

Conţinutul este atipic, la fel ca şi copatronatorul, Mosadul, serviciul de spionaj extern al Israelului, care prezintă o mică parte din arhivele şi documentele sale. Totuşi, comisarul responsabil nu poate fi identificat decît cu numele mic, Avner, avînd în vedere că este încă agent activ. Adolf Eichmann (Solingen, 1906) obişnuia să spună că a intrat în SS “pentru a face carieră”. Ceea ce a şi făcut. În anii ‘30 a fost însărcinat să negocieze cu lideri sionişti un plan pentru deportarea masivă în Palestina a evreilor germani. Planul nu a fost pus în aplicare. În 1942, Adolf Hitler şi şeful SS, Reinhard Heydrich, i-au încredinţat metodicului Eichmann logistica complexă a Soluţiei finale la problema evreiască.

După căderea nazismului, Eichmann a reuşit să treacă neobservat. În 1950 a intrat în Italia sub numele fals Riccardo Klement şi, datorită contactelor sale cu ierarhia catolică, a obţinut un paşaport al Crucii Roşii, care i-a permis să plece în Argentina. Aici s-a reunit cu familia şi a exercitat mai multe profesii cu bunăvoinţa CIA şi a noului guvern german: cunoşteau falsa lui identitate, dar nu doreau să fie arestat, pentru că Eichmann ar fi putut vorbi despre vechii săi tovarăşi nazişti, incluşi în administraţia lui Konrad Adenauer. A trăit liniştit pînă cînd unul din fiii săi, Klaus, s-a îndrăgostit de o fată, Sylvia, fiica unui evreu care supravieţuise lagărului de Dachau.

Sylvia l-a identificat pe Klement ca Eichmann, iar ştirea a ajuns la urechile Mosadului, care a organizat răpirea sa. În jur de zece agenţi israelieni au introdus în Argentina, în simple valize, un numar mare de material. La 11 mai 1960, cînd se întorcea cu autobuzul de la uzina Mercedes Benz, agenţii l-au imobilizat şi l-au introdus într-o maşină. Nouă zile mai tîrziu l-au scos din ţară, puternic drogat şi îmbrăcat în uniformă de pilot, trecîndu-l drept angajat al companiei El Al. Acum, cu controalele drastice de la aeroporturi, ar fi fost imposibil.

Un detaliu în premieră: Eichmann a fost identificat oficial după urechile sale. El a fost judecat la Ierusalim şi condamnat la moarte. A fost spînzurat şi incinerat, iar cenuşa împrăştiată deasupra mării. Pînă la Eichmann, Israelul trăise detaşat de Holocaust, iar supravieţuitorii erau trataţi cu răceală. După proces, Holocaustul a devenit axa fundamentală a legitimităţii Israelului.