Dispută aprinsă între liberalii şi social democraţii clujeni pe tema alocărilor de la buget

Afirmaţia liderului PSD, Liviu Dragnea cum că sunt municipii, precum Clujul sau Braşovul care nu mai au nevoie de creşteri de fonduri de la bugetul central a stârnit reacţia liberalilor clujeni. Aceştia susţin că nu există municipii care să nu aibă nevoie de creşteri bugetare, arătând că, anul trecut bugetul municipiului Cluj-Napoca a fost „ușurat’’ de 28 de milioane de euro.

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda spune că declaraţia lui Liviu Dragnea cu privire la faptul că Municipiul Cluj-Napoca nu mai are nevoie de creşteri bugetare de la nivel naţional este o jignire adusă fiecărui clujean care îşi achită taxele şi impozitele în urma muncii oneste şi cinstite pe care o prestează. „Îl întreb pe domnul Dragnea de unde deţine dânsul informaţia că la Cluj nu este nevoie de creşteri bugetare? Cumva de la politicienii de carton din PSD Cluj, cei care sunt incapabili să apere interesele celor care i-au trimis în Parlament, făcându-se întotdeauna preş în faţa tătucului lor din Teleorman? Aceiaşi politicieni de carton care nu ratează nicio şansă în a sabota proiectele municipalităţii şi ale judeţului Cluj şi care au fost complici anul trecut la jefuirea celor 28 de milioane de euro din bugetul administraţiei clujene de către Guvernul incompetent PSD-ALDE?

Domnule Dragnea, de ce staţi izolat la Bucureşti şi nu aveţi bărbăţia să veniţi la Cluj, la Braşov, la Oradea, la Timişoara, la Arad sau în orice alt municipiu din Transilvania, şi să le spuneţi votanţilor dumneavoastră şi cetăţenilor în general, uitându-vă în ochii lor, faptul că nu nevoie de drumuri, de spitale, de săli polivalente, de creşe şi de grădiniţe, adică de o viaţă normală şi de un trai decent? Acum vă este frică de români, dar în campania electorală din 2016 nu ştiaţi ce minciuni să mai scoateţi pe gură pentru a pune mâinile pe putere.

An de an, în preajma adoptării bugetului naţional, aruncaţi în spaţiul public ideea că doriţi să uniformizaţi dezvoltarea regiunilor ţării. Şi atunci, vă întreb, unde sunt pompaţi banii clujenilor? În autostrăzile dumneavoastră de pe hârtie, în Spitalele Regionale pe ale căror terenuri cresc buruieni, în unităţile de învăţământ cu toalete în fundul curţii?’’, îi transmite eurodeputatul Daniel Buda lui Liviu Dragnea. Liberalul clujean susţine că nu există municipii care să nu mai aibă nevoie de creşteri bugetare. „Există doar municipii care s-au săturat să cerşească ceea ce merită de fapt şi de drept. Este inadmisibil ca banii clujenilor, stropiţi cu sudoarea frunţii lor, să fie duşi la Bucureşti unde să fie mânăriţi de şleahta miniştrilor incompetenţi şi nevolnici’’, a menţionat liderul PNL Cluj.

La rândul său, deputatul liberal Sorin Moldovan îl acuză de președintele PSD, conducătorul Guvernului și al majorității parlamentare, că împarte bugetul statului după cum îi poftește inima. “Cel mai mare buget întârzie să fie adoptat, însă tridentul Dragnea – Vâlcov – Teodorovici reprezintă o adevărată “troika” pentru români și în special pentru clujeni’’, spune Moldovan.

Liberalul menţionează că, după ce în 2018 bugetul municipiului Cluj-Napoca a fost ușurat de 28 de milioane de euro, în urma revoluției fiscale, pentru anul 2019, chiar dacă toți clujenii au contribuit la cel mai mare buget, președintele PSD nu va aloca Clujului fondurile ce i se cuvin. „Domnule Dragnea, nu banii trebuie să îi luați de la Cluj, ci modelul de guvernanță locală. Un model care are la bază investițiile și unde banii cetățenilor sunt folosiți în interesul lor. România nu devine mai bogată dacă lăsați administrațiile locale performante fără bani. Dacă PSD-ul ar lua modul de guvernanţă locală de la administraţia liberală de la Cluj-Napoca, ar fi un mare câștig pentru ţara noastră. Toate regiunile merită să se bucure de resursele de care dispun, pe măsura contribuției aduse la bugetul național’’, spune Sorin Moldovan.

Lăpuşan: Liberalii-nişte impostori. Hoţii strigă hoţii!

Social democratul Remus Lăpuşan, liderul consilierilor PSD din Consiliul Judeţean Cluj îi acuză pe liberalii clujeni că sunt nişte „mari impostori’’ şi că uită ce au făcut când au fost la guvernare. Lăpuşan susţine că administraţia liberală a judeţului, deşi a primit anul trecut de la bugetul central sume importante pentru investiţii, în special pentru modernizarea drumurilor, nu a reuşit să cheltuie fondurile.

„Ei sunt cei care au tăiat pensii, salarii şi bugete. În acelaşi timp, îmi aduc aminte că, în urmă cu puţin timp, în special domnul Tişe dar şi ceilalţi colegi ai dânsului, spuneau că nu au nevoie de niciun ban de la Bucureşti şi că se descurcă pe plan local cu finaţări europene. Dânşii fac până la urmă politică şi spun lucuri care au mai mult sau mai puţină legătură cu realitatea. În acelaşi timp, să nu uităm că avem un guvern social democrat şi solidaritatea trebuie să fie comună pentru toţi. Trebuie ca şi comunităţile care nu au mari speranţe să fie dezvoltate. Cred că trebuie să existe un echilibru la nivel naţional. Ceea ce fac domnii de la PNL se numeşte populism. În acelaşi timp, anul trecut, la bugetul Judeţului Cluj au fost sume însemnate de bani alocate pentru dezvoltare, iar sumele nu s-au cheltuit. Mă refer aici la investiţiile pentru dezvoltarea drumurilor judeţene. Hoţii strigă hoţii! Vreau să vă spun că sunt parlamentari din partea PNL care nu au făcut nimic pentru Cluj şi cred că nu ştiu să arate Clujul pe hartă şi se fac remarcaţi doar prin asemenea declaraţii populiste’’, a spus Lăpuşan.

C.P.

Articole din aceeasi categorie