Discriminare?

RADU VIDA

Dacă înainte vreme, nuanţele contau în politică, a devenit aproape modă să vorbeşti fără tine. Subtilităţile au fost demult uitate, logica a trecut în plan secund, iar turuiala, fără suportul deplinei înţelegeri, are trecere în discursul politicienilor. Arareori găseşti fruntaşi ai vieţii politice, care să ordoneze gînduri şi să se facă bine-înţeleşi. De cele mai multe ori, sporovăiala goală produce ilaritate, chiar şi în rîndul celor care nu pricep prea bine subiectul, iar nuanţele îţi pierd contururile, contopind realitatea despre care se vorbeşte în gri-ul sfidător al graniţelor dintre alb şi  negru.

Sulfina Barbu, spre exemplu.
Nu m-am omorît niciodată după discursul feministei şefe a partidului de guvernămînt. Dar, nu o dată, am apreciat iniţiativa, modul inteligent de a ieşi din tipare. Şi, chiar dacă n-a fost băgată în seamă, sau a fost brutal redusă la tăcere, rămîn în memoria colectivă cîteva gesturi care ar fi adus un plus acţiunilor partidului din care face parte. Nu acelaşi lucru s-a întîmplat zilele trecute, cînd ministreasa muncii a dat cu mucii în fasole. Spunea – unde altundeva decît la televizor! – că pe piaţa muncii din România există discriminare. Că  tinerii sub 25 de ani, că femeile, că handicapaţii, că romii (se referea, desigur, la ţigani), că bătrînii – mă rog, mai toată lumea e discriminată. Nu m-a supărat atît fraza, deloc gîndită şi argumentată, ci felul superficial în care un oficial al Guvernului Românei vede lucrurile, Atît de importante, pînă la urmă. S-a  aruncat doamna ministru într-o tiradă de zile mari şi, asemenea şefilor ei ierarhici, lovea cu „mînie proletară” într-un duşman nevăzut (şi inexistent, spun eu), cu ferma convingere că telespectatorul este cel chemat să rezolve problemele discriminării din ţărişoară, Opoziţia, bineînţeles, e de vină, iar mai marii zilei o vor băga în seamă. Ei, bine, dacă le luăm pe rînd, categoriile despre care vorbeşte doamna ministru Sulfina Barbu au toate motivele să fie defavorizate pe piaţa muncii. Şi, doar vîrînd murdăria sub preş, nu înseamnă că am făcut curăţenie.

Iată:
Trebuie să înţelegem că piaţa muncii este dominată de concurenţă. Iar competitivitatea nu se măsoară cu ocaua îngăduinţei. Tinerii n-au experienţă. E drept. Dar, dacă doamna ministru ar umbla mai mult… pe jos, ar vedea că tinerii sînt preferaţi în multe din locurile de muncă oferite de către angajatori. Şi angajarea femeilor are cîteva aspecte peste care nu se poate trece. Nu poţi să angajezi o balerină la cărat cartofi, şi nici o femeie-bărbat la fabrica de bune maniere. Ţiganii, de cînd au devenit rromi, se ambiţionează să rămînă în vechiul statut de neştiinţă totală, calificare ioc şi cursuri de orice fel de asemenea. Asta, ca să nu vorbim de apucăturile specifice naţiei, care îndepărtează şi cea mai temeinică  bunăvoinţă a angajatorilor.  Semenii cu dizabilităţi ar trebui să aibă statutul lor şi, sprijiniţi de tot felul de organizaţii, inclusiv Statul, să-şi găsească compatibilitatea socială acolo unde, realmente, se pot face remarcaţi. Sigur, bătrînii au dreptul la muncă, dar e preferabil să lase loc generaţiilor care trebuie să le susţină, prin muncă, liniştea senectuţii.

E trist că (şi) doamna ministru Barbu se ascunde după degete. Şi mînjeşte cu balegă, aşa, de dragul de a critica ceva. Adevărul e că problema pe piaţa munciii e că… nu există locuri de muncă; că oamenii  acceptă munci sub calificarea lor; că tinerii sau mai vîrstnicii compatrioţi trebuie să-şi caute bucata de pîine a supravieţuirii printre străini; că, în fine, femei şi bărbaţi, majoritari sau de alte naţionalităţi, caută refugiul în munca subterană, în umilinţă, lipsită de demnitatea şi bucuria adevăratului producători de valori materiale şi spirituale.

Despre toate acestea ar trebui să se îngrijească guvernanţii, lăsînd frustrările ilogice pe seama vulgului, iar acţiunea dătătoare de speranţă pe mîna celor care, competent, vor  să facă ceva pentru cei care rîvnesc la piaţa muncii!